Stejari seculari Romania | Stejarii multiseculari

Stejarii seculari ai României

by adisandu on 25 septembrie 2012

in General

0 comentarii | 4701 VIZITE 

După ce weekend-ul trecut am ratat localizarea unui stejar multisecular în pădurea Letea, mi-am propus să adun mai multe informaţii despre stejarii seculari din România.

Cel mai mare stejar pe care l-am întâlnit în ţara noastră se află pe platoul Breite. În imaginea de mai jos puteţi vedea acest exemplar, a cărui circumferinţă nu am reuşit să o cuprindem cinci oameni cu braţele deschise.

Stejar multisecular platoul Breite Stejar multisecular platoul Breite – Circa 700-800 ani

Rezervaţia „Stejarii multiseculari de la Breite“ (46°12’49″, 24°46’6″)

Pe platoul Breite de lângă Sighişoara (la 4 km pe drumul spre Mediaş) se află cel mai mare, reprezentativ şi bine conservat habitat de pășune împădurită cu goruni (Querqus petraea) şi stejari (Querqus robur) multiseculari din centrul şi estul Europei. Breite este un platou întins, deschis (Breite înseamnă „întindere” în limba saşilor) cu o suprafaţă de aproximativ 133 hectare, înconjurat de o pădure naturală. Pădurea de pe platoul Breite s-a format prin rărirea pădurii naturale. Distanţa dintre stejari a fost în aşa fel stabilită încât fructificarea acestora sa fie maximă, ghinda obţinută fiind folosită atât pentru hrănirea porcilor cât şi a oamenilor.

 

Rezervaţia de stejari seculari din pădurea Mociar (46°45′13″N, 24°49′11″E)

Pădurea Mociar aflată în judeţul Mureş se întinde pe circa 569 de hectare în zona comunelor Salavăstru, Beica de Jos şi Gurghiu, rezervaţia de stejari multiseculari ocupând circa 48ha. În pădurea Mociar putem găsi aproximativ 300 de arbori cu vârsta cuprinsă între 650 şi 720 ani. De aici izvorăşte un afluent al râului Mures, şi anume, pârâul cu acelaşi nume. Pădurea a fost declarata rezervaţie naturală forestieră în anul 1932, pentru protejarea stejarilor seculari (Quercus robur), cu înălţimea de 15-20 m, diametrul cuprins între 1,5-4 m şi un coronament haotic cu ramuri noduroase, uscate spre vârf. Rezervaţia de stejari seculari Mociar este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Transilvania, obiectiv pe care nu ar trebui să-l rataţi dacă va aflaţi în zonă.

 

Stejarii multiseculari din pădurea Letea (45 20’13.4″N, 29 32’37.2″E)
În pădurea Letea se găsesc două exemplare de stejari multiseculari. Pe unul dintre aceştia, în vârstă de 500 de ani, l-am localizat şi vizitat. Al doilea, în vârstă de 700 de ani, ne-a scăpat. Dacă vă încumetaţi să mergeţi în pădurea Letea, vă atenţionez să luaţi în calcul că drumul prin pământul nisipos este anevoios, astfel încât timpul alocat drumeţiei este mai mare decât dacă aţi face acelaşi traseu pe un sol normal. Eventual apelaţi la un localnic pentru a vă duce cu un mijloc de transport.

 

Pădurea de stejari seculari din Cristian
În apropiere de Cristian, se află o pădure de stejari cu arbori cu vârste de peste 400 de ani. Declarată monument al naturii, reprezintă ultima rămășiță a unei vechi păduri ce se întindea în această zonă a Țării Bârsei, de aici provenind și simbolul care se află pe stema Cristianului.

harta-rezervatie-naturala-stejari-seculari-cristian-brasov

Rezervaţia de stejari multiseculari parc conac Moruzi  (47°51’29″N, 26°18’24″E)
Dacă treceţi prin Vârfu Câmpului, judeţul Botoşani, nu uitaţi să vizitaţi şi parcul fostului conac Moruzi cu exemplare de stejari multiseculari. Conacul a fost construit in 1870 de către generalul Dimitrie P. Moruzzi zis Cneazul (1847-1916), fiul lui Panait Moruzzi şi al Aglaiei Moruzzi nascută Plagino (iniţiatoarea fondării spitalului CARITATEA din Iaşi). Conacul aflat în parcul de stejari seculari a fost locuit de familie până la exproprierea din martie 1949.

Rezervatie stejari multiseculari parc conac Moruzi

 

S-ar putea sa te intereseze si:

Lasa un comentariu

Articolul precedent:

Articolul urmator: