Blindness, Alb orbitor sau Eseu despre orbire

Blindness, Alb orbitor sau Eseu despre orbire

by adisandu on 10 septembrie 2010

in Cinemateca

0 comentarii | 1358 VIZITE 

Aseară am avut ocazia să vizionez ecranizarea după “Ensaio sobre a segueira” (Eseu despre orbire) al controversatului scriitor portughez pentru relaţia sa cu divinitatea, Jose Saramago, laureat al premiului nobel pentru literatură în 1998.

Cartea am citit-o acum mai bine de un an şi jumătate, însă nu pot să nu-mi amintesc stilul extrem de complicat, cu fraze lungi, care deseori se întindeau pe o pagină întreagă, fapt care, după părerea mea, îl face pe Saramago aproape imposibil de ecranizat.

Dar iată, urmând parcă vorba laureatului premiului Oscar, regizorul Stanley Kubrick, şi anume că “orice a putut fi scris, poate fi şi ecranizat”, regizorul Fernando Meirelles s-a încumetat să regizeze acest superb roman. Sigur, Kubrick avea dreptate, însă, dacă ţinem cont de faptul că o pagină scrisă poate fi transpusă în film printr-o singură imagine, este evident că cititorul este avantajat prin prisma savurării detaliilor, care deseori scapă ochiului în film, întrucât atenţia cinefilului este concentrată mai ales pe personaje şi acţiunea acestora.

Alb orbitor | Blindness 2008

Interesant este faptul că Jose Saramago a refuzat iniţial să vândă drepturile de ecranizare ale romanului său, dar a acceptat într-un final cu o singură condiţie, şi anume, ca filmul să fie plasat într-un oraş care să nu poată fi recunoscut.

Blindness (Alb orbitor), este povestea unei societăţi confruntate cu o cruntă epidemie de orbire, în timpul căreia ne este relevată imaginea spectaculoasă şi complexă a naturii umane, a egoismului, oportunismului şi indiferenţei, dar şi a capacităţii oamenilor pentru empatie, dragoste şi perseverenţă. Se arată astfel cum o societate poate renunţa la orice concepte morale, decăzând până la limita, apoi începând să se reorganizeze după reguli noi, primitive.

De remarcat faptul că Blindness a deschis festivalul de la Cannes din 2008, unde a fost nominalizat şi… atât.

Acum, de ce am scris acest articol? Pentru că sincer, recomand citirea cărţii şi nu vizionarea filmului. Imaginile desprinse din romanul lui Saramago bat de departe multe filme, dar mai ales această ecranizare, nu foarte reuşită după umila-mi opinie.

Jose Saramago

Jose Saramago

Şi dacă tot suntem la Saramago, vă mai recomand să citiţi şi „Eseu despre luciditate” (continuarea eseului despre orbire) şi „Evanghelia după Isus Cristos” (cel mai polemic roman al său, care în mod indirect a provocat  autoexilul acestuia Insulele Canare).

S-ar putea sa te intereseze si:

Lasa un comentariu

Articolul precedent:

Articolul urmator: