Definitie inteligenta IQ, EQ, SQ | Inteligente emotionala, intelectuala si spirituala

SQ sau Inteligenţa Spirituală

by adisandu on 10 octombrie 2012

in Ezoteric,Hobby

0 comentarii | 2945 VIZITE 

Cu toţii am auzit de IQ (inteligenţă intelectuală sau raţională) şi ulterior de EQ (inteligenţă emoţională). Dacă la un moment dat testele de IQ au ajuns o „necesitate obligatorie” la angajare pentru majoritatea companiilor, ulterior s-a dovedit că EQ-ul poate fi mai important atunci când căutăm noi membri pentru echipa noastră. Nu pot să nu-mi aduc aminte când în al treilea an de facultate, m-am angajat la o firmă mare de profil IT din Bucureşti. La angajare am primit pe lângă testele de competenţă tehnică şi testul de IQ. Nu comentez testul IQ, oricum pentru cârcotaşi, mi-a ieşit peste medie. Nu spun şi cât peste medie.

Bun-aşa până aici. „Problema”, dacă nu e prea mult s-o numesc aşa, din considerente de relativitate, apare atunci când persoane cu IQ şi EQ mediu spre mare, au probleme uriaşe în a-şi găsi un loc în societate şi / sau un sens în viaţă. Sau, mai rău, la polul opus, când le găsesc, dar nu reuşesc să răzbată dincolo de propria dramă existenţială. În ultimii trei ani am avut şansa de a cunoaşte oameni din ambele categorii. Spun şansa, pentru că, dincolo de introspecţie, întâlnirea cu astfel de oameni te ajută enorm să realizezi unde eşti şi încotro te îndrepţi.

Înainte de a continua, voi încerca să definesc pe scurt, cele două tipuri de inteligenţă mai sus relevate.

Ce este inteligenţa?

Inteligenţa poate fi definită ca o proprietate a minţii, care cuprinde multe abilităţi, cum ar fi cele legate de capacitatea de a raţiona, de a planifica, de a rezolva probleme, de a gândi abstract, de a înţelege ideile, de a folosi un limbaj şi de a învăța.

Inteligenţa nu are legatură cu cât de multe știe o persoană sau cât de multă experiență are, ci mai degrabă, este vorba despre cât de repede o persoană este capabilă de a dobândi cunoştinţe şi competenţe, precum şi cât de bine o persoană este în măsură să îndeplinească sarcinile pentru care nu are nicio expertiză.

Ce este IQ –  Inteligenţa Intelectuală sau Raţională

IQ-ul măsoară inteligenţa. IQ-ul pleacă de la premiza că există diferențe între oamenii dintr-o anumită populație, diferență exprimată printr-un scor, care arată cât de inteligentă este o persoană în raport cu alta. De obicei, asociată cu înalte calităţi de logică, strategie, matematică şi lingvistică. IQ-ul nu este o măsură absolută pentru a testa inteligența. Mai degrabă, este un mod de a compara inteligența unei persoane cu a altora.

Ce este EQ – Inteligenţa Emoţională

Personal, îmi place să definesc inteligenţa emoţională ca şi capacitatea de a identifica emoţiile tale şi pe ale celorlalţi spre a le armoniza.

Altfel, inteligenţa emoţională este cea care te ajută sa iei decizii oricând şi oriunde şi să foloseşti emoţiile tale şi pe ale celorlalţi ca să-ţi atingi scopurile.

EQ  presupune îndeplinirea a trei condiţii:

- să-ţi cunoşti emoţiile;

- să ştii să le gestionezi;

- să înţelegi emoţiile celorlalţi.

Există cinci dimensiuni ale EQ

Conştientizarea: cunoaşterea punctelor tari şi slabe alături de un puternic simţ al identităţii şi al valorii personale;

Autocontrolul: stăpânirea emoţiilor pentru a le face să lucreze în favoarea, nu împotriva ta;

Automotivarea: să dai din tine tot ceea ce este mai bun şi să perseverezi în atingerea obiectivelor personale;

Conştientizarea socială: conştientizarea sentimentelor şi a nevoilor celorlalţi;

Abilităţile sociale: care creează relaţii interpersonale de calitate şi te ajută să fii un bun membru al echipei.

Chiar dacă o persoană are suficiente cunoştinţe şi idei inteligente, dacă nu îşi cunoaşte şi nu reuşeşte să-şi gestioneze emoţiile şi sentimentele, poate întâmpina dificultăţi în încercarea de a-şi construi relaţiile cu ceilalţi sau o carieră profesională de succes. Persoanele cu un înalt grad de autocunoaştere îşi dau seama cum sentimentele lor îi afectează atât pe ei, cât şi pe cei din jur. În viaţa reuşesc nu cei ce au coeficient de inteligenţă ridicat neapărat, ci mult mai des cei ce au un coeficient ridicat de inteligenţă emoţională.

Iată cum am vorbit mai mult despre EQ, emoţiile fiind mult mai puternice şi mai mari decât intelectul.

Să revenim deci. Ce se întâmplă cu aceste persoane cu IQ şi EQ mare, dar cu „probleme”? În ultimul an am început să conştientizez că trebuie să existe ceva mai presus de IQ şi EQ, şi anume, o a treia dimensiune, o inteligenţă de factură spirituală, care le guvernează pe primele două. O să mă întrebaţi ce înseamnă „probleme”. „Problemele” se pot traduce, de exemplu, prin: anxietate în formă repetată, lipsa unui scop în viaţă sau lipsa sensului existenţei, gânduri sinucigaşe, inadaptare la locul de muncă, lipsa încrederii în sine, teama de singurătate etc etc.

Ce este SQ – Inteligenţa Spirituală

Inteligenţa spirituală, deşi nu este recunoscută la ora actuală, este cea care ne transpune existenţa individuală într-un context mai larg. Aceasta dă sens şi scop vieţii noastre şi ne permite să creăm noi şi noi posibilităţi. Inteligenţa spirituală ne permite să ne utilizăm IQ-ul şi EQ-un într-un mod unificat armonios, pentru a exprima potenţialul nostru benefic în lume, atât pentru noi, cât şi pentru celelalte fiinţe.

Pe scurt, SQ-ul reprezintă cu adevărat o inteligenţă supremă, regăsită în lideri precum Ghandi sau Mandela şi înseamnă: înţelepciune, compasiune, integritate, bucurie, iubire, creativitate, pace şi armonie.

Cu toţii am „experimentat” spontan inteligenţa spirituală în anumite momente din viaţă.  Şi totuşi, poate prea rar. Din păcate mult prea rar. Este important să ne antrenăm pentru a putea experimenta în mod intenţionat astfel de trăiri.

Cum recunoşti o persoană cu SQ ridicat

- se simte împlinită

- găseşte scopuri şi sensuri profunde

- transformă negativitatea în gânduri şi emoţii pozitive

- dă tot ce are mai bun în ea pentru rezolvarea unei situaţii

- îi ajută pe ceilalţi şi îmbunătăţeşte societatea folosind o dimensiune înaltă a gândirii

Tu crezi în inteligenţa spirituală?

Dimensiunile inteligentei IQ-EQ-SQ

S-ar putea sa te intereseze si:

Lasa un comentariu

Articolul precedent:

Articolul urmator: