O viaţă a întâmplării sau a alegerii?

O viaţă a întâmplării sau a alegerii?

by adisandu on 4 iulie 2011

in Lifestyle

39 comentarii | 1090 VIZITE 

Îmi doresc succesul în măsura în care m-ar ajuta să-i deturnez pe ceilalţi de la acesta, rămânând la aceeaşi convingere, că succesul social este cel mai mare eşec. Memento mori.

Pentru fiecare dintre noi, fie că suntem sau nu pregătiţi, va sosi, cândva, clipa finală. Nu vor mai fi răsărituri, nici minute, nici ore sau zile. Toate bunurile adunate, preţuite sau uitate, poate, vor intra în posesia altcuiva. Averea, faima şi puterea ta temporară, se vor reduce la nimic. Nu va mai conta ce ai avut sau ai datorat. Duşmăniile, resentimentele, frustrările şi geloziile tale vor dispărea, în cele din urmă. La fel cum va expira şi lista speranţelor, ambiţiilor şi planurilor tale. Victoriile şi eşecurile, ce păreau atât de importante cândva, se vor estompa. Nu va mai conta de unde vii, nici pe ce cărare ai păşit, până la final. Nu va mai conta dacă eşti frumos sau genial. Până şi sexul şi culoarea pielii tale vor fi irelevante.

Deci, ce va conta? Cum va fi măsurată valoarea zilelor tale?
O să-mi spuneţi, nu va mai conta ceea ce mai contează! Şi totuşi, ce va conta?

Ce va conta, nu va fi ce ai cumpărat, ci ce ai construit. Nu ce ai căpătat, ci ce ai dăruit. Ce va conta, va fi nu succesul, ci însemnătatea ta. Ce va conta, va fi nu ce ai învăţat, ci ceea ce ai învăţat pe alţii. Ce va conta, va fi fiecare act de cinste, compasiune, curaj sau sacrificiu, care au îmbogăţit, impulsionat şi încurajat pe alţii să-ţi urmeze exemplul. Ce va conta, va fi nu competenţa, ci caracterul tău. Ce va conta, nu va fi câţi oameni ai cunoscut, ci câţi vor simţi o tristeţe sfâşietoare, când te vei fi dus. Şi nu că ţi-ai dori asta. Ce va conta, nu vor fi amintirile tale, ci amintirile ce supravieţuiesc în cei ce te-au iubit. Ce va conta, este cât timp îşi va aduce cineva aminte de tine, cine şi pentru ce.

Şi totuşi, realizez că o viaţă trăită să conteze, nu este una a întâmplării, ci a alegerii. Şi atunci, ce alegem? Cineva îmi spunea că alege întâmplarea. O fi şi asta o alegere. Tu, ce alegi?

S-ar putea sa te intereseze si:

{ 39 comentarii… citeşte-le mai jos sau adauga comentariul tău }

M..de la Mihaela 5 iulie 2011 la 12:02

Uneori ambitia de-a demonstra ceva in care nu crezi, dar care-ti este scop ‘deturnabil’, te trimite in abisuri necunoscute tie fara acea experienta. Si asta e de fapt una din aventurile descoperirii de sine :) . Daca te trezesti la timp ai socul de-a vedea in oglinda o aratare pe care-o identifici cu greu ca-ti ‘apartine’. Ca esti tot tu, dar sub alta Forma. Scopul iti este indeplinit, dar cum altfel poti sa fii proiector de idei daca tu nu le experimentezi ?

Am vazut oameni murind. I-am simtit cum se duc si-am experimentat si eu gandul plecarii de vreo cateva ori. Si cum contextul nu-l puteam negocia, ci era doar rezultatul propriei ignorante…m-am trezind intrebandu-ma : Ok, ma duc…si..pentru ce…imi pare rau ? Ce iau cu mine, acum, cand inchid ochii ? Ce-as fi putut face mai bine ? Cui…ii pare rau ca plec ?

Si filmul asta frumos descris de tine mi-a trecut de multe ori prin minte. Pentru ca e acel tipping point in care lacrimile realitatii iti pot descrie neputinta sau fericirea de-a fi inteles esenta. Esenta ..cui… intreaba o..Voce ? Esenta a ceea ce crezi tu ca te defineste si te identifica ca energie pasagera in aceasta existenta. Pentru ca da, nici casa, nici florile, nici lucrurile adunate, nici frustrarile, esecurile, victoriile…nimic, dar absolut nimic nu va conta.

Eu am ales sa nu ma mai zbat si sa nu mai inteleg, sa nu mai cred ca-mi apartine tot ce fac sau creez. Sa vad surasul inaintea plansului, sa daruiesc tot ce am mai bun atunci cand simt si pot, sa cer, sa primesc. Sa accept nu, sa multumesc pentru da. Am ales sa-mi identific emotiile, sa le inteleg, sa stau in frica pana la disipare de ego si astfel sa renunt la orice forma manifestata de control. Am ales sa-mi multumesc pentru toate experientele dorite/negociate …undeva, candva, cand doar eu, in singuratatea-mi, am jucat cea mai fabuloasa partida de sah alaturi de acea forma de Divinitate.

Si-am castigat-o. Acum doar savurez ce am Ales.
”O viata a Intamplarii sau a Alegerii ?” scrie in titlu. Nimic nu e Intamplare. Ca sa ai ceva chiar trebuie sa renunti la altceva. A alege inseamna, in cele de urma, sa renunti.

Eu Aleg ;;)

Răspunde

adisandu 5 iulie 2011 la 17:15

Dragă M.. de la Mihaela, eu aleg să nu ‘renunţ’ la nimic… dar nu în sensul de a-mi ‘aparţine’ totul, ci în sensul de ‘apartenenţă la tot’… dacă am reuşi să ne trăim viaţa ‘în afara’ acestei banale drame proprii, care se numeşte ‘existenţa noastră’, ‘iluzia realităţii’ ar dispărea, la fel ca şi conceptul ‘renunţării’. Şi ce trebuie să facem pentru a experimenta viaţa în afara propriei drame? NIMIC! ABSOLUT NIMIC!

Răspunde

M..de la Mihaela 5 iulie 2011 la 18:06

Draga Adi,
ai dreptate. Iau atitudine si nu mai comentez nimic. NIMIC ! ABSOLUT NIMIC !
:)

Răspunde

adisandu 5 iulie 2011 la 19:45

M, sper ca aceasta atitudine e doar un hilar rezultat al intelegerii ABSOLUT NIMIC-ului. Pentru ca ar fi pacat sa ne privezi de niste ganduri atat de pertinente. Si daca vrei sa intri in mauna pentru o perioada, te intelegem. Altfel, esti binevenita oricand aici.

Răspunde

M..de la Mihaela 5 iulie 2011 la 23:35

Dragul meu, radeam la final :) ….relax. Doar te aprobam, am uitat sa pun ghilimelele :D

Răspunde

Madalina 6 iulie 2011 la 10:04

eu aleg creatia si iubirea

Răspunde

adisandu 6 iulie 2011 la 10:07

adica, te alegi pe tine… ;)

Răspunde

Madalina 6 iulie 2011 la 10:44

Răspunde

M..de la Mihaela 6 iulie 2011 la 12:12

Tu…ce alegi ?

Răspunde

adisandu 6 iulie 2011 la 22:08

Sau, pe cine? :-? Am raspuns deja mai sus. Simplu, ALEG SA NU ALEG! ;)

Răspunde

me 9 iulie 2011 la 21:35

Adica o sa te multumesti cu ce a mai ramas ???… si nu au ALES altii ?

Răspunde

adisandu 9 iulie 2011 la 22:07

esti genul care traieste iluzia ca tot ce ‘detine’ ii ‘apartine’?… si care se ghideaza dupa criteriul separarii…

Răspunde

me 10 iulie 2011 la 20:30

nu ai raspuns la intrebare…. in fine, nu esti obligat…
pentru tine ‘a alege’ este sinonim cu ‘a detine’ ?
tu te ghidezi dupa ‘criteriul turmei’?

P.S.sunt doar genul feminin… nu exista un alt gen care sa ma defineasca… sunt eu si atat…

Răspunde

adisandu 10 iulie 2011 la 21:35

no offense, dar cred ca purtam un dialog la niveluri diferite. sau poate ma exprim eu prea codat. cand alegi sa nu alegi, practic alegi totul. am impresia ca pentru tine trebuie sa fie alb sau negru, individual sau in turma, etcetera etcetera, cand de fapt toate astea se intrepatrund, iar intreaga societate se ghideaza inconstient dupa criteriul separarii in turma… ;)

Răspunde

me 10 iulie 2011 la 22:16

cred ca esti cam confuz… no offense
spui “cand alegi sa nu alegi, practic alegi totul” …. Cand alegi … ALEGI… si atat… alegi stanga sau dreapta, alegi sa urci sau sa cobori, alegi sa te opresti sau sa mergi inainte, alegi sa fii fericit sau trist, alegi sa fii bun sau rau, alegi sa pleci sau sa ramai, alegi sa iubesti sau sa urasti, alegi sa traiesti sau nu…. etcetera etcetera ….
Care din cele enumerate mai sus se intrepatrund???

“ALEG SA NU ALEG!” sunt doar niste cuvinte…. “practic” nu ai cum sa alegi totul … poate trebuia sa ALEGI alt verb, in jurul caruia sa te invarti ;)

Răspunde

adisandu 10 iulie 2011 la 22:50

nu pot decat sa-ti respect dreptul la opinie. si pot sa-ti inteleg si punctul de vedere, luand in considerare valentele verbului ‘a alege’ si convingerea ca sunt prea putine cuvinte, chiar si insumate, in totalitatea limbilor care exista sau au existat vreodata, pentru a exprima simtirea omeneasca. necuvintele sunt greu de transpus in cuvinte.

ps: raspunsul la intrebarea ta este TOATE!

Răspunde

M..de la Mihaela 10 iulie 2011 la 23:06

Draga mea feminina,
subiectul articolului nu cred ca are accentul direct spre relationarea umana primara indusa de mase/societate. Adi a lasat sa se inteleaga destul de fin nuanta si pana la urma fiecare a rezonat cu lumea din el.

Sa disecam acum fiesce cuanta de intelegere proprie a ‘realitatii’…e destul de greu. Ar trebui intai, probabil, sa discutam de zeci de carti citite pe toate temele din acest blog, apoi despre amprenta lor lasata in memoria experientelor noastre, despre revelatii ‘post operatorii’ propriilor revelatii..si apoi sa vedem daca avem un limbaj comun de intelegere.

De exemplu, doar pentru fraza ‘a alege inseamna sa renunti’ e un concept in sine, dezvoltat ca metoda de catre Jaques Salome. Se numeste Espere. Dpdv Espere tu esti acum in Sappe :) .

Nu vreau sa te supar dar…gasesc si eu ca femeia un blog de barbat… care citeste, gandeste, Traieste, ALEGE, are preocupari mult peste medie (aici mai scriu eu inca vreo 20 de blog-uri), emite si pareri pertinente (intr-o gramatica cam rar intalnita in consumerismul zilelor noastre), posteaza si lucruri interesante, la zi, updat’ate cu orice e ‘normal’ ca acceptiune proprie, care uite, sustine o campanie a unei fete bolnave de cancer, explica/sustine/respira viata in cel mai LIBER si SIMPLU mod cu putinta……si…imi vine pe mail ineptia asta.

Da-mi speranta ca nu citesc bine. Te rog ! Sau pune un Dumitru Farcas de trezire !

Răspunde

adisandu 10 iulie 2011 la 23:51

Dios mio? que es esto? :-? femeia si-a exprimat si ea opinia. sau ma rog, femeile :) nu toata lumea trebuie sa fie doxa de salome si dumitru farcas. chiar in momentul asta, nu-mi vine in minte nici macar o piesa de-a lui… farcas, evident :| ai fost un pic cam acida, totusi…

ps: si amuzanta… am ras cu pofta, but pls… :(

Răspunde

M..de la Mihaela 11 iulie 2011 la 0:04

Oops, asta a durut :(

Răspunde

adisandu 11 iulie 2011 la 0:12

ok. inca mai râd!! :D

Răspunde

me 11 iulie 2011 la 0:20

Draga M..de la Mihaela,
te-ai cam aprins… si nu inteleg de ce…
Nu am spus nimic de subiectul articolului (articol care chiar mi se pare bun) … M-am legat doar de cateva cuvinte… “ALEG SA NU ALEG!”… Era o parere personala , nu luata din carti.
Iti recomand si tie putina originalitate. Nu ti-ar strica.
Asadar esti total pe langa… un simplu ‘Nu sunt de acord cu opinia ta’… era suficient, in loc sa aberezi atat.

Pentru a te relaxa iti recomand sa citesti si articolul: http://adisandu.ro/lifestyle/psyllium-tarate-seminte-de-in-detoxifierea-organismului/ …. Poate te ajuta

p.s. cred ca autorul articolului isi poate sustine si singur punctul de vedere.

Răspunde

adisandu 11 iulie 2011 la 0:45

draga ME,

cum spunea cioran, “exister est un plagiat”. chiar si asa, nu inteleg unde e problema de originalitate la mesajul mihaelei.
mi-as dori sa putem purta un dialog constructiv… altfel, ma vad nevoit sa ma retrag.

Răspunde

M..de la Mihaela 11 iulie 2011 la 0:57

No, acum rad eu :) )

Sugerez sa nu intram in polemici, eu am inceput…ridic prima mana sus si imi cer scuze. Fiecare cu parerea lui pana la urma.

Domnisoara, ce sa zic, de la ”Adica o sa te multumesti cu ce a mai ramas ???… si nu au ALES altii ?” mi s-a rupt filmul definitiv. Si cum orice parere ar suna a invectiva din acest punct, prefer sa tac.

Pacat de articol :( , chiar imi pare rau.

Răspunde

Vlad Stanculescu 13 iulie 2011 la 19:23

my god, dar ce dezbatere. doamna me e suparata rau pe viata. de ce oare ?

Răspunde

adisandu 13 iulie 2011 la 21:34

join us! :D

Răspunde

Vlad Stanculescu 13 iulie 2011 la 22:31

Tu o fentezi intelectual, ca eu nu ma prind pana la urma ce libelula mea alegi. Urmeaza sa alegi alegerea. Mihaela zice mai coerent si poetic, da’s lucruri prea profunde pentru mine care n-am citit concepte niciodata,,,,si experiente d’astea cu moartea,,,brrr

Răspunde

adisandu 13 iulie 2011 la 23:21

o sa mai scriu un post care sa lamureasca mai bine…

Răspunde

Vlad Stanculescu 13 iulie 2011 la 23:29

Fetele vad c’au mutit de tot. Aia cu semintele psilylyly a fost ca de garaj,,,,urat rau. Tu cunosti fetele astea ?

Răspunde

M 14 iulie 2011 la 15:41

Vorbim (scriem) vorbe, din natura narcisica si hedonista a fiintei noastre, ne place sa ne auzim si sa ne citim (!) . Ne adancim in superficialitate cu credinta ca suntem perfect indreptatiti. Si cat de departe suntem de “viata” acestor cuvinte care nu ne apartin!

Răspunde

Vlad 14 iulie 2011 la 17:20

Indraznesc sa-ti raspund M. Chiar daca avem ochi, singura persoana pe care nu o vedem suntem noi-insine. De aceea ne putem vedea pe noi in ceilalti….ne oglindim in ceilalti, oricand, la tot pasul…….si ii puteam accepta asa cum sunt, sau ne putem revolta…depinde de noi!!! de cum suntem noi!!!

Răspunde

Vlad Stanculescu 14 iulie 2011 la 17:31

m, chiar daca dzeu ne-a dat ochi singura persoana pe n,o vedem suntem noi’insine. De aceea ne putem vedea pe noi in ceilalti..ne oglindim in ceilalti la tot pasul..si-i putem accepta asa cum sunt, sau ne putem revolta. Depinde de ce alegem,,,,de noi,,,de cum suntem!!

Răspunde

M 14 iulie 2011 la 18:44

Vlad, fiecare dintre noi stie sa citeasca. Informatia daca nu e traita pe toate structurile este o iluzie. Ne oglindim in ceilalti pana la un punct. Ideea ii apartine lui Jung. Tot el spune ca, in procesul de individuatie, exista un moment in care oglinda este depasita. Asta nu afli din orice carte :)

Răspunde

Vlad Stanculescu 14 iulie 2011 la 21:28

dna M, am scris ca-mi place de tine si msg a fost prea scurt. Nu mi l-a validat adi. Adi, tu ce faci ?

Răspunde

adisandu 14 iulie 2011 la 23:39

dragule, nu stau in calea fericirii nimanui… stii ca mesajul n-a ajuns la mine pentru ca era prea scurt :)

Răspunde

Vlad Stanculescu 17 iulie 2011 la 15:45

al 29-lea msg a spus multe. ceream un fel de ajutor adi, ca incultul de mine a ramas fara replica. nu cunosc pe dna M si nici pe celelalte feminine,,,,

Răspunde

Luminita 29 iulie 2011 la 15:53

Viata se grabeste, rapida caravana.
Opreste-te si-ncearca sa-ti faci intensa clipa.
Nu ma-ntrista si astazi, faptura diafana,
Mai toarna-mi vin! Amurgul m-atinge cu aripa…

Bea vin! In el gasi-vei Viata-fara-moarte.
Pierduta tinerete din nou ti-o va reda,
Divinul timp al rozei si-al inimii curate!
Traieste-ti clipa data! Caci clipa-i viata ta!

Grabite ca si apa si repezi ca un vânt
Ce-alearga prin pustiuri, fug zilele-mi putine.
Si totusi doua zile indiferente-mi sunt:
Ziua de ieri si ziua care-o sa vina mâine.

Nu depasi prezentul cu gândul! Stii tu oare
Macar daca-ai sa termini cuvântul început?
Mâini poate deja fi-vom asemeni celor care
De saptezeci de veacuri în neant au disparut.

În parfumatul prier, când – beata de iubire
Tu îmi întinzi paharul, eu uit ziua de mâine.
De m-as gândi atuncea la rai si mântuire,
N-as pretui, iubito, mai mult decât un câine.

Se-ntoarce anotimpul suav al tineretii.
Mi-e dor de vinu-acesta în care înfloresc
Surâsurile toate. Chiar aspru-l pretuiesc.
Nu ma certat. E aspru, caci, are gustul vietii.

Nu caut nici minciuna nici adevar viclean.
Dar vesnic s-în cetatea de vin trandafiriu.
Mi-e parul alb, prieteni. Am saptezeci de ani.
Vreau sa ma bucur astazi. Mâini – poate-i prea târziu.

Culege din viata tot ce-i surâs si floare.
Serbeaza orice clipa! la cupa cea mai mare!
Alah nu tine seama de vicii sau virtuti. :
Nu numara matanii, nici ochii ce-i saruti.

Priveste-n jur durerea cu mii si mii de fete.
Cei dragi sunt morti. Esti singur cu palida tristete
Ridica însa fruntea! Culege tot ce-atingi!
Trecutul e-un cadavru. Nu este timp sa-l plângi.

Cât de sarac e-acela ce nu poate sa spuna:
“Sunt beat mereu de vinul cel tare al iubirii!”
Cum poate el sa simta în zori uimirea firii
Si noaptea vraja sfânta a clarului de luna?

Nimic nu mai m-atrage. Da-mi vin! Ia asta seara
Cea mai frumoasa roza din lume-i gura ta.
Da-mi vin! Sa straluceasca aprins la fel ca ea!
Cainta mea sa fie ca bucla ta, usoara…

Noi nu vom sti vreodata ce ne asteapta mâne.
Tu bucura-te astazi! Atâta Iti ramâne.
Ia cupa si te-aseaza sub luna de clestar,
Caci mâine poate luna te va cata-n zadar.

Ce rusinos e timpul celui gândind amar
Ca-n lume afli zilnic în loc de îngeri, râme.
Ci tu în cânt de harta bea vin dintr-un clestar,
Caci poate mâini clestarul o piatra-o sa-l sfarâme.

Fa-ti rost de vin si-o fata cu chip de heruvim,
- daca heruvi exista. De Rai grija sa n-ai,
caci în afara dragei si-a cupei – ce alt Rai
mai dulce-i, – daca este ceva ce Rai numim.

Pe drumul spre iubire cadea-vom în curând
Nepasator destinul ne va calca-n picioare.
Ridica-te copila – o, cupa vrajitoare!
Da-mi buzele aprinse cât înca nu-s pamânt!

Nadejdi nesabuite mi-au risipit, iubito,
În vânt multi ani din viata. Dar timpul ce-mi ramâne
Din plin de-acum trai-l-voi. Vreau prin intensul mâne
S-ajung din urma viata pe care n-am trait-o.

Vreau doar o cupa plina, o pâine de jumate
Si-o carte de poeme. Si daca sunt cu tine,
Chiar stând într-o ruina, – mai fericit ca mine
Nici un sultan nu este cu-o suta de palate.

În zori într-o taverna s-a auzit un glas:
“O, voi nebuni de viata! Voi, tineri veseli! Vinul
Turnati-l iar în cupe, înainte ca destinul
Cu lacrime sa umple paharu-acestui ceas!”

Nu mai cârti, nu geme – durerea mea! Tacere!
Iti voi gasi balsamul ce vindeca si minte!
Vreau sa-mi revad iubita, cât inima o cere.
Vreau sa traiesc! Caci mortii nu-si mai aduc aminte.

Nu-ti rasadi în suflet copacul întristarii,
Ci rasfoieste zilnic a desfatarii carte.
Bea vin si poarta-ti pasii pe caile-ncântarii,
Caci masurat ti-e drumul de la surâs la moarte.

Sfârsit e Ramazanul! O, inimi vestejite!
Se-ntoarce bucuria! Vor vinde iar surâsuri
Cei care poarta vinul – negutatori de visuri.
Redati-ma vietii, chemari ale iubitei!

În loc s-o fad sa cânte cu fiece zvâcnire,
Tu inima ti-ai pus-o în lanturi de mâhnire…
Iar mintea ta si chipul ti le-ai îndoliat.
- Ma tot uimesc într-una: “Ce ignorant ciudat!”

Priveste! Trandafirul se leagana în vânt.
Ce patimas îi cânta de sus privighetoarea!
Bea! Ca sa uiti ca vântul va scutura azi floarea
Si va lua cu dânsul fermecatorul cânt…

Ce-i întelept? Sa-ti bucuri camarile fiintei
Având în mâna o cupa. Ce-a fost si ce-i de fata
Sa nu te mai framânte. Fa-ti dintr-o clipa-o viata
Si sufletul sloboade-l din temnitele mintii.

Nimic n-au sa te-nvete savantii. Dar alintul
Suav al unor gene o sa te instruiasca
Ce este fericirea. Preschimba-n vin argintul,
Caci tarna e grabita ca sa te gazduiasca.

S-au desfacut în juru-mi, aprinsi iar trandafirii.
Desfa-ti si tu simtirea în bucuria firii.
C-un înger blond alaturi, ia cupa si-o desarta,
Caci îngerul cel negru al mortii-asteapta-n poarta.

Răspunde

adisandu 29 iulie 2011 la 16:15

concis, traieste-ti clipa! caci clipa-i viata ta! si presar-o cu mult vin… si bere nefiltrata! ;)

Răspunde

adisandu 29 iulie 2011 la 16:17

a, si sa nu uitam sa amintim de Khayyam… Omar Khayyam!

Răspunde

Andreea 11 decembrie 2011 la 20:59

Buna intrebare: Ce va conta? As numi aceasta succes. De mult am auzit o idee, aceea ce succesul este sa investesti in lucruri vesnice, cum ar fi sufletul. Este ceva asemanator cu ceea ce ai spus si tu, sa lasi in urma ta idei, ganduri, dorul dupa tine. Dar eu cred ca exista viata si dincolo de moarte, o viata vesnica… si cred ca sufletul nu moare si ma gandesc ca poti investi in altii pentru binele lor vesnic.
“Tot ceea ce nu este vesnic, este vesnic inutil” spunea un om intelept.
Sper ca vei intelege ceea ce am vrut sa spun.

Răspunde

Lasa un comentariu

Articolul precedent:

Articolul urmator: