SHANK PRAKSHALANA – Sănătatea vine din colon

SHANK PRAKSHALANA – Sănătatea vine din colon

by adisandu on 12 iulie 2012

in Lifestyle

8 comentarii | 16937 VIZITE 

Organismele se intoxică în mod sistematic şi fără întrerupere pe întreaga durată a vieţii, una dintre cheile sănătăţii găsindu-se în intestin. Printre cauzele principale ale îmbătrânirii premature şi ale senilităţii se numără acumularea de toxine în organism, prin autointoxicare. Orice celulă vie produce toxine. Există însă o sursă de autointoxicare extrem de periculoasă, fiind alcătuită din otrăvurile care se filtrează prin peretele intestinal pentru a îmbâcsi întregul organism. Chiar şi aceia care nu sunt constipaţi, sau cel puţin cred că nu sunt, au totuşi o sursă permanentă de autointoxicare în intestinul gros.
Evacuarea zilnică a intestinului nu exclude faptul că mucoasa poate fi acoperită cu o coajă de sedimente, ele încrustându-se acolo, puţin câte puţin, şi nefiind aproape niciodată eliminate. Aici, ele provoacă fermentaţii putrede ale căror toxine se împrăştie în întregul organism. Irigaţia permanentă a mucoasei intestinale se află la originea unor forme numeroase de cancer. Cazurile de cancer ale intestinului bat toate recordurile in comparaţie cu alte organe ale corpului. Această boală nu este însă singurul rău de temut pentru persoanele cu colonul acoperit de o coajă din materii fecale neeliminate.
Bolile direct imputabile autointoxicaţiei: ciroză, reumatism, dizenterie, artrită, nevrită, psihoză, maladiile inimii, boli ale pielii, miros în gură, litiază, insomnie, sciatică, anemie. Aceste boli se datorează recirculării toxinelor în organism.
Sedentarismul favorizează autointoxicaţia, iar clismele nu reprezintă o soluţie, acestea produc constipaţie şi tulburarea peristaltismului.

SHANK PRAKSHALANA – DESCRIEREA METODEI

Metoda ideală de purificare este o tehnica yoghină denumită SHANK PRAKSHALANA. În această tehnică, apa uşor sărată este absorbită pe gură, ajungând în stomac, de unde, condusă de mişcări simple, parcurge tot intestinul până la ieşire. Dacă aceasta nu se produce imediat, sau cel puţin după un interval de 5 minute, se vor reface din nou mişcările indicate mai jos, fără a se mai bea apă, apoi ne reîntoarcem la toaletă. Dacă, în mod cu totul excepţional, rezultatul nu se produce, va trebui să amorsăm evacuarea, eventual printr-o clismă cu ½ l apă, cu mijloace obişnuite (ex: un irigator). Odată ce sifonul a fost amorsat, sau imediat ce primele scaune au apărut, restul urmează în mod automat.
După fiecare trecere la toaletă, după folosirea hârtiei uzuale, se va spăla anusul cu apă călduţă, şi se va şterge ungându-l cu ulei, pentru a preveni o iritaţie datorată sării.
După această primă trecere la toaletă, trebuie:
• să bem din nou un pahar cu apă caldă sărată;
• să efectuăm toate mişcările şi să ne întoarcem la toaletă, pentru că inevitabil va avea loc o nouă evacuare.
Se va continua astfel alternanţa ingerării apei calde sărate cu exerciţiile de mai jos şi mersul la toaletă, până când apa iese din corp tot atât de curată şi limpede ca la intrare, ceea ce, după gradul de acoperire cu coajă a colonului corespunde absorbţiei a circa 10-14 pahare de apă sărată, rareori necesitând mai mult.
În momentul în care apa devine îndeajuns de curată, veţi putea alege, după cum urmează:
a) să nu mai faceţi nimic, situaţie în care, în ora care va urma, veţi mai merge la toaletă încă de câteva ori (acesta ar fi singurul inconvenient);
b) să mai consumaţi 3 pahare cu apă caldă NESĂRATĂ şi să vă provocaţi reflexul vomitiv (VAMANA DHAUTI), acesta dezamorsând sifonul şi golind complet stomacul. Majoritatea yoginilor fac VAMANA DHAUTI după SHANK PRAKSHALANA. Nu este obligatoriu şi pentru voi. Puteţi recurge la soluţia de la punctul a).

SHANK PRAKSHALANA – pregătirea pentru execuţia tehnicii
Lăsăm să se încălzească apa sărată într-un dozaj de 5-6 grame sare la litru, ceea ce reprezintă mai puţin decât concentraţia serului fiziologic (circa o linguriţa rasă de sare la un litru de apă). Recomand să se folosească sarea de mare. ATENŢIE, este absolut OBLIGATORIU CA APA SĂ FIE SĂRATĂ, altminteri, dacă este pură, aceasta va fi absorbită prin osmoză în organism, străbătând mucoasa intestinală, apoi fiind evacuată pe cale normală sub formă de urină, şi nu prin anus, cum se doreşte prin executarea acestei tehnici de purificare.
Daca apa vi se pare prea sărată la gust, puteţi să reduceţi concentraţia până când vi se va părea acceptabilă.

SHANK PRAKSHALANA – Momentul propice pentru execuţie
Tehnica se execută cel mai bine dimineaţa, pe nemâncate. Vom ţine cont de faptul că tehnica durează mai mult de o oră. În acea zi şi în ziua următoare nu se fac ‚asanas’ (exercitii de yoga) şi nici un fel de efort (valabil pentru toată lumea).

SHANK PRAKSHALANA – Modul de execuţie al tehnicii
Iată schema desfăşurării complete a purificării, în afară de mişcările necesare pentru a asigura trecerea apei de-a lungul tubului digestiv, care vor fi descrise la sfârşitul materialului:
1. beţi un pahar cu apă sărată caldă (temperatura va fi precum a unei supe calde);
2. imediat după aceea se vor executa toate mişcările indicate în articol;
3. beţi apoi încă un pahar de apă, care va fi urmat din nou de întreaga serie de mişcări.
Continuaţi astfel absorbţia a câte unui pahar de apă sărată cu exerciţiile indicate.
În timp ce faceţi SHANK PRAKSHALANA, datorită setului de mişcări, apa trece aproape imediat în tubul digestiv, fără a cauza senzaţie de greaţă. Va trebui să continuaţi alternanţa: absorbţie apă – mişcările indicate, până când veţi fi băut 6 pahare în total. În acest moment trebuie să mergeţi la toaletă. În mod normal, o primă evacuare se produce instantaneu, fecalele normale muiate sunt urmate de scaune şi mai moi, apoi lichide (gălbui).

Cauze ale unui eventual eşec în amorsarea sifonului
După ce aţi consumat 4 pahare de apă, de exemplu, simţiţi o senzaţie de supraîncărcare ce ajunge până la greaţă. Aceasta înseamnă că gâtul pilorului nu se deschide cum ar trebui. Odată însă ce sifonul este amorsat, nu mai există niciun fel de dificultate, şi puteţi continua liniştiţi. Este posibil ca la unele persoane, un dop de gaze, datorat fermentaţiei, să împiedice amorsarea normală a sifonului. În acest caz, este suficient sa apăsaţi în mod ferm abdomenul cu mâinile, realizând masajul abdominal (sahaj agnisar dhauti) sau să faceţi ‚lumânarea’ (sharvangasana) în afara seriei de exerciţii indicate.
În situaţia cea mai nefavorabilă, atunci când apa nu părăseşte deloc stomacul, aveţi de ales între 2 soluţii:
1. să faceţi „vamana dhauti”, sau cu alte cuvinte sa goliţi conţinutul stomacului, gâdilându-vă la baza limbii cu trei degete, pentru a declanşa reflexul vomitiv;
2. să nu faceţi nimic, apa evacuându-se de la sine din corp, progresiv, sub formă de urină.

DUPĂ EXECUTAREA SHANK PRAKSHALANA

După spălarea intestinelor prin această metodă, este absolut necesar să vă odihniţi şi să evitaţi frigul.

Prima masă după executarea tehnicii
După ce aţi terminat SHANK PRAKSHALANA trebuie neapărat să mâncaţi cel puţin la o jumătate de oră şi cel mai târziu la o oră. ESTE ABSOLUT INTERZIS SĂ LĂSAŢI TUBUL DIGESTIV GOL MAI MULT DE O ORĂ!
Prima masă va fi alcătuită din orez alb (nu orez complet sau cu coajă, care ar irita mucoasa intestinală) fiert foarte bine în apă, astfel încât boabele să se topească în gură. Acesta poate fi servit în bulion puţin sărat, dar fără piper; eventual poate fi însoţit de morcovi bine fierţi. La această primă masă ESTE ABSOLUT NECESAT SĂ SE CONSUME CEL PUŢIN 40 DE GRAME DE UNT. Acesta poate fi topit chiar deasupra orezului, fie să-l consumaţi în mod direct, separat.
În cazul în care nu dispuneţi de orez, acesta poate fi înlocuit cu paste făinoase (macaroane, spaghete etc.) cernute cu brânză tare, răzuită sau cu o fiertură de grâu ori de ovăz.
ATENŢIE: Sub nicio formă, orezul nu va fi fiert în lapte. În timpul primelor 24 de ore care urmează după executarea tehnicii, este absolut interzis să consumaţi lapte, iaurt, chefir, etc. De asemenea, alimentele sau băuturile acide (aceasta este una din raţiunile interzicerii consumului de iaurt), fructele şi legumele crude sunt interzise. Pâinea este permisă numai la a doua masă. Toate brânzeturile cu pasta tare sau semitare sunt permise; sunt absolut interzise brânza albă şi brânzeturile fermentate, caşcavalul de Bries, sau brânza Camembert.
După 24 de ore puteţi reveni la regimul dvs. alimentar obişnuit, evitând orice exces de carne.

Băuturi permise
Absorbţia apei sărate va antrena cu sine, prin osmoză, o parte din lichidele organismului către tubul digestiv. Este deci normal sa simţiţi o sete accentuată după ce aţi terminat execuţia tehnicii. Este absolut necesar să nu consumaţi lichide, nici măcar apă curată, până după prima masă, deoarece veţi continua să alimentaţi sifonul şi veţi merge fără oprire la toaletă.
După prima masă, puteţi să beţi moderat apă sau infuzii uşoare (tei, mentă), exclus însă apa minerală. Alcoolul este strict interzis în intervalul de 24 de ore care urmează.
Nu trebuie rămâneţi surprinşi dacă scaunele nu vor apărea decât după 24 sau 36 de ore. Ele vor fi acum galben – aurii şi inodore, precum acelea ale unui bebeluş.
Aceasta tehnică poate fi efectuată de două ori pe an, la schimbarea anotimpurilor. Cei care vor să se purifice foarte bine, se pot supune la această tehnică o dată pe lună.
În cazurile de intoleranţă la sare, se poate recurge la o fiertură de praz, morcovi sau alte legume, chiar şi bulion.
Persoanele constipate pot să realizeze SHANK PRAKSHALANA în fiecare săptămână, dar numai cu 6 pahare de apă. În acest caz, ciclul se realizează într-o jumătate de oră. Aceasta este cel mai bun reeducator al intestinului. Unul dintre avantajele tehnicii este că nu slăbeşte pereţii colonului.

SHANK PRAKSHALANA – EFECTE ŞI BENEFICII
Primul efect este de ordin eliminatoriu, prin evacuarea totala a sedimentelor incrustate in mucoasa intestinului gros.
Practicanţii cărora o evacuare cotidiană le dădea iluzia ca nu au fost şi că nu sunt constipaţi, vor constata că în materiile fecale sunt eliminate coji, sâmburi, fire de păr etc., toate acestea fiind încrustate în intestin de luni, sau uneori, chiar de ani de zile.
Prin SHANK PRAKSHALANA toate aceste mizerii sunt eliminate, pericolele de intoxicare datorate prezenţei toxinelor în permanenta distilare sunt suspendate.
Este posibil ca efectele benefice să nu apără imediat, dar ele nu vor întârzia, după 2-3 zile manifestându-se prin prospeţimea mirosului respiraţiei, printr-un un somn mai bun, prin dispariţia erupţiilor sau a coşurilor de pe faţă sau corp. Toate acestea se menţin, cu condiţia de a alege un regim alimentar, fără un consum excesiv de carne (eventual fără carne deloc).
Veţi constata foarte rapid dispariţia mirosurilor corporale neplăcute. Transpiraţia devine inodoră, putând astfel să renunţaţi la deodorantele cu efecte nocive. Pielea în general, şi mai ales tenul, devin luminoase, privirea devine strălucitoare şi magnetică. Acest procedeu nu este numai pur eliminatoriu, el fiind în acelaşi timp şi tonic. Prin SHANK PRAKSHALANA se stimulează profund ficatul, acest fapt constatându-se după culoarea primelor scaune. Tehnica acţionează şi asupra celorlalte glande anexe ale tubului digestiv, în special asupra pancreasului. Cazurile de diabet puţin pronunţate, sunt tratate în spitalele yoghine din India, punându-l pe pacient să execute SHANK PRAKSHALANA la fiecare două zile, timp de două luni, aceasta realizându-se în paralel cu un regim alimentar adecvat, fiind asociată cu tehnici respiratorii (pranayana) şi alte metode yoghine. Glandele lui Langerhans, situate în pancreas vor secreta mai multă insulină sub efectul stimulator al acestei tehnici.
Curăţirea completă a tubului digestiv antrenează o asimilare corectă a hranei şi îi va ajuta pe cei slabi să se împlinească fizic armonios, iar cei cu kilograme în plus să piardă din greutate.

SHANK PRAKSHALANA  - CONTRAINDICAŢII
La SHANK PRAKSHALANA interdicţiile sunt mai puţine: persoanele suferind de ulcer în formă gravă trebuie să se abţină şi să-şi trateze mai întâi ulcerul. Persoanele suferind de afecţiuni acute ale tubului digestiv, cum ar fi dizenterie, diaree, colită acută, apendicită acută sau afecţiuni grave precum tuberculoza intestinală sau cancer, nu trebuie să execute această tehnică. Cazurile de colită cronică pot fi totuşi ameliorate prin SHANK PRAKSHALANA, în afara perioadelor de criză.
Aceste contraindicaţii nu sunt totuşi absolute. În India s-au întâlnit cazuri de dizenterie vindecată radical prin SHANK PRAKSHALANA, la spitalele yoghine, chiar atunci când bolnavii fuseseră trataţi luni de zile prin metode clasice fără a se vindeca. SHANK PRAKSHALANA este foarte eficientă pentru a completa tratamentul oxiurozei. Întregul conţinut al intestinului fiind evacuat, în aceasta situaţie viermii (şi ouăle) sunt antrenaţi afară.

SHANK PRAKSHALANA – SETUL DE MIŞCĂRI NECESARE
Pentru a conduce apa prin tubul digestiv până la ieşire, trebuie să faceţi un set de 4 mişcări: fiecare mişcare trebuie să fie repetată de 4 ori pe fiecare parte, în mod alternativ, într-un ritm suficient de rapid. Seria completă nu ia mai mult de 2 minute şi jumătate.
Mişcările nr. 1, 3 şi 4 se pornesc spre stânga, iar mişcarea nr. 2 este singura care va fi pornita spre dreaptă.
shank-prakshalana-miscarea-1

Prima mişcare:
Poziţia de pornire în picioare, tălpile depărtate la aproximativ 30 cm, degetele înlănţuite, cu palmele orientate în sus, spatele drept, se va respira normal, de voie.
Fără a face să se răsucească bustul înclinaţi-vă mai întâi spre stânga, apoi fără oprire în poziţia finală reveniţi pentru a vă înclina pe cealaltă parte. Se va repeta această mişcare dublă de 4 ori, făcându-se deci opt înclinări alternative la stânga şi la dreapta. Aceste mişcări deschid pilorul, şi la fiecare înclinare o parte din apă părăseşte stomacul în duoden şi intestinul subţire.
shank-prakshalana-miscarea-2

A doua mişcare
Această mişcare face ca apa să înainteze în intestinul subţire. Poziţia de pornire este aceeaşi: în picioare cu tălpile depărtate. Se va întinde braţul drept la orizontală şi se va îndoi braţul stâng până când arătătorul şi degetul mare ating clavicula dreaptă.
Urmează o rotaţie a trunchiului, îndreptând braţul întins către spate, căt mai departe cu putinţă. Se va privi vârful degetelor. Nu vă opriţi la sfârşitul cursei, ci reveniţi imediat la poziţia de plecare. Continuaţi mişcarea şi în cealaltă parte. Această dublă mişcare va fi repetată de 4 ori: se vor face deci 8 mişcări de rotaţie a trunchiului spre dreapta şi spre stânga.
shank-prakshalana-miscarea-3a

A treia mişcare
Apa continuă să înainteze în intestinul subţire şi va pătrunde în intestinul gros datorită acestei mişcări. Se va efectua o variantă a asanei cobra (bhujangasana) în care numai degetele de la picioare şi palmele ating solul (ca la flotări în poziţia de plecare). Braţele întinse. Atenţie însă, este foarte important ca picioarele să fie depărtate la circa 60 cm. Când poziţia este fixată, întoarceţi capul, umerii şi trunchiul până ce ajungeţi să priviţi călcâiul opus (deci daca începeţi rotaţia pe stânga veţi privi călcâiul drept). În continuare, reveniţi la poziţia de plecare şi reîncepeţi pe cealaltă parte. Se va repeta de 4 ori pe fiecare parte, în total 8 rotaţii.
shank-prakshalana-miscarea-4

A patra mişcare
Apa ajunsă la extremitatea intestinului gros va fi condusă prin colonul sigmoid datorită celei de-a patra mişcări, cea mai complicată din serie, cu toate că este accesibilă oricui, cu excepţia persoanelor suferind de genunchi sau menisc. Aceste persoane vor recurge la varianta de înlocuire.
Poziţia de pornire: pe vine, picioarele depărtate la 30 cm, călcâiele fiind orientate către exteriorul pulpelor şi nu sub fese. Mâinile sunt aşezate pe genunchi, care la rândul lor sunt depărtaţi la aproximativ 50 cm. Se va roti trunchiul şi se va aşeza genunchiul stâng la sol, în faţa piciorului opus. Palmele împing în mod alternativ pulpa dreaptă către partea stângă şi pulpa stânga către partea dreaptă, astfel încât să comprime jumătatea inferioară a abdomenului pentru a apăsa colonul. Se va privi cât mai mult în spate, răsucindu-se capul pentru a se accentua torsiunea trunchiului şi pentru a mări presiunea asupra abdomenului.
Aici este absolut necesar să se înceapă prin punerea genunchiului stâng la sol, pentru a se comprima mai întâi partea dreaptă a abdomenului, apăsându-se astfel mai ales colonul ascendent. Aceasta dublă mişcare se va executa de 4 ori (deci 8 torsiuni).
În caz că nu puteţi executa cea de-a patra mişcare, veţi recurge la o variantă de înlocuire:
shank-prakshalana-miscarea-4vPoziţia de plecare: aşezat la sol, picioarele întinse, trunchiul ridicat, sprijin pe braţele întinse. Se îndoaie piciorul drept şi se trece peste stângul, punându-se în acelaşi timp palma dreaptă pe talpa piciorului, şi se răsuceşte trunchiul mult spre stânga, privind înapoi. Se revine imediat şi se execută mişcarea şi pe cealaltă parte. Se fac patru torsionări pe fiecare parte.

Mai jos avem şi un filmuleţ cu o demonstraţie de executare a tehnicii.

Dacă o să încercaţi să executaţi această tehnică măcar o dată, veţi înţelege de ce am asociat metodei imaginea înaripatului. Zborrr…

S-ar putea sa te intereseze si:

{ 8 comentarii… citeşte-le mai jos sau adauga comentariul tău }

Camelia 13 iulie 2012 la 10:06

recomand si eu aceasta tehnica, macar o data pe an sa fie facuta.
impreuna cu o dieta lacto-vegetariana sau vegetariana, miscare in natura, exercitii yoga (pe care oricine le poate invata acasa, sunt destule carti pentru asta, nu-i necesar sa iti disipi energia pe la diverse cursuri), meditatii veti avea o viata mult mai frumoasa.

dar, schimbarea vine din interior!
cand tu iti esti indeajuns, stii ca maiestria este inscrisa in tine!

namaste, Camelia

Răspunde

daniela 26 august 2012 la 11:15

Interesant…citisem mai devreme articoulul cu psyllium si seminte de in dar ma gandesc ca adoptand metoda asta nu ar mai fi nevoie de acea cura de 3 luni de zile de doua ori pe an?
Ce inseamna mai exact la scimbarea anotimpurilor? Din iarna in primavara si din vara in toamna sau din primavara in vara si din toamna in iarna?
Mersi frumos!

Răspunde

adisandu 28 august 2012 la 0:51

Multi oameni asociaza curele de detoxifiere cu primavara. Personal consider ca detoxifierea organismului se poate face oricand, chiar si in mod continuu, adoptand un mod de viata adecvat.

Răspunde

Sandu 15 septembrie 2012 la 18:41

Tratarea diferitelor afectiuni prin efectuarea asanelor specifice se gasesc si in ,,Yoga dipika” de B.K.S. Iyengar 1965 Daca stie cineva, daca exista vreo legatura intre coloana vertebrala si colon,sint si eu curios!

Răspunde

adisandu 17 septembrie 2012 la 21:40

Salut Sandu si scuze pentru intarzierea cu care iti raspund. M-am deconectat trei zile de la ‘sistem’. Prin delta :)
Bineinteles ca exista o stransa legatura intre coloana vertebrala si organele interne. Practic de la nivelul acesteia pornesc nervii care inerveaza organele interne, printre care si colonul. Nervii care inerveaza colonul pleaca de la nivelul zonei lombare a coloanei vertebrale, astfel incat, daca aceasta zona este afectata (discopatie lombara, hernie de disc etc) poate fi afectata si activitatea organelor inervate. De aceea este foarte important sa avem o coloana sanatoasa. Informatii complete despre inervarea organelor poti gasi la aceasta adresa http://fundatiavaruna.ro/2010/07/sanatatea-coloanei-vertebrale/
Multe asane pot ajuta in restabilirea sanatatii coloanei vertebrale. Altele dimpotriva, nu sunt indicate in cazul anumitor afectiuni. Inainte de a executa orice asana, trebuie sa va informati foarte bine daca exista contraindicatii pentru acea postura, mai ales cand aceasta presupune un efort pentru organism.
Mult succes si te mai asteptam cu informatii sau un feedback!

Răspunde

Luminita 12 octombrie 2012 la 9:42
Luminita 12 octombrie 2012 la 9:43
Luminita 12 octombrie 2012 la 9:54

Lasa un comentariu

Articolul precedent:

Articolul urmator: