Producţia: Castel Film
Regia: Horaţiu Mălăele
Scenariu: Horaţiu Mălăele & Adrian Lustig
Buget: 1 milion de euro
Debut cinematografic cu finanţare de la Centrul Naţional al Cinematografiei.
“O tragicomedie absurdă”

Intriga filmului se inspiră dintr-o poveste foarte adevărată din istoria României, de prin 1953, înaintea morţii lui Stalin. Acţiunea se petrece în Moldova.



Mi-a rămas în minte imaginea Marei, scufundată în grâu. La aşa personaj moldovean se cerea evident o actriţă moldoveancă, de la Iaşi.
Restul, vă poftesc să-l descoperiţi singuri!

A, să nu uit. Dacă vreau să văd teatru, mă duc la teatru!

Producţia: 42km
Regia: Cornel Porumboiu
Buget: 220.000 euro
Prima experienţă în lungmetraj a regizorului.
„Istorii personale despre Revoluţie.”

2006: Câştigător al trofeului Camera d‘Or şi al premiului Label Europa Cinema la Cannes.

Presa internaţională despre film

“Amuzant, gustos şi crud.” – Liberation
“O satiră delicată a iluziilor post-comuniste, care subliniază cruzimea istoriei fără a fi crudă cu personajele.” – Le Monde
“Un spirit muşcător, balcanic.” – New York Times
“Wow! Ce film amuzant (râdea toată sala) şi totuşi atât de inteligent.” – Telerama

Corneliu Porumboiu despre film

“Ideea mi-a venit de la o emisiune pe care am văzut-o în urmă cu 6 ani la o televiziune din Vaslui. Problema dezbătută era: ‘a fost sau n-a fost revoluţie în oraşul nostru?’. La început am râs, apoi m-am enervat şi am sfârşit prin a închide televizorul.
Apoi am terminat de scris un scenariu la care lucrasem doi ani, dar nu eram încă mulţumit de el. Am început să scriu ‘A fost sau n-a fost?’, ca o terapie, pentru a mă distanţa de celălalt scenariu. O lună mai târziu (în iunie 2005), în mod surprinzător, îl terminasem.”
Tot Porumboiu despre filmul său: “Ceea ce rămâne după o revoluţie sunt eroi şi antieroi, simboluri şi idei. Pe mine m-a interesat să prezint istorii personale despre Revoluţie.”

Sinopsis-ul îl găsiţi peste tot.

Mi-a plăcut filmul, dar nu atât de mult încât să exclam “Wow!”. Se pare că în ultimii ani „şcoala românească” (cum o numeşte presa străină) este din ce în ce mai apreciată în afară. Nu ştiu dacă se poate vorbi neapărat despre o „şcoală românească”. Nu putem să nu observăm că aceste subiecte „exotice” încă mai prind foarte bine în occidentul atât de saturat de „occident”. Nu că nu m-aş bucura să avem o şcoală în adevăratul sens al cuvântului, dar la noi încă se mai face totul atât de haotic.