Pe atunci eram un bărbat urmărit de nostalgii. Mereu fusesem aşa şi nu ştiam cum să mă eliberez de melancolie ca să pot trăi liniştit. Nici acum n-am învăţat cum s-o fac. Şi probabil că niciodată nu voi învăţa. Dar cel puţin ştiu ceva important: îmi este imposibil să mă dezbăr de nostalgie pentru că este imposibil să scap de amintiri. E imposibil să te eliberezi de ceea ai iubit. Toate acestea te vor însoţi mereu. Întotdeauna vei râvni să refaci ceea ce a fost bun în viaţă şi să distrugi amintirea a ceea ce a fost rău. Să ştergi făţărniciile pe care le-ai comis, să destrami amintirea acelora care ţi-au făcut rău, să înlături tristeţile şi perioadele de nefericire.
Aşadar este un lucru profund uman să fii nostalgic, iar singura soluţie este să înveţi să convieţuieşti cu nostalgia. E posibil, spre norocul nostru, ca nostalgia să se poată transforma dintr-un lucru deprimant într-o mică scânteie care să ne împingă spre ceva nou, să ne încrediţeze unei alte iubiri, unui alt oraş, unor alte timpuri, nu mai contează că poate să fie mai rău sau mai bine, oricum va fi altfel. Iar acest lucru îl căutăm toţi zi de zi: să nu ne irosim viaţa în singurătate, să găsim pe cineva, să ne dăruim cât de puţin, să evităm rutina, să ne bucurăm de firimiturile petrecerii…

Mai mult? Citeşte Trilogie murdară la Havana.

Adevărat murdară!