Natura este construită de aşa ‘natură’ încât, aproape fără excepţie, fericirea unei specii este construită pe nenorocirea alteia. Această dihotomie rămâne valabilă inclusiv începând de la societăţi, popoare, pături sociale şi indivizi. Fericirea unora nu poate exista fără nenorocirea altora. Fără întuneric nu ar exista lumină, fără ură nu ar exista iubire, fără lacrimi nu ar exista zâmbete. Pare o dihotomie a absurdului, care poate fi asimilată doar prin acceptarea misterului vieţii…
Gândindu-mă la acest lucru, îmi vin în minte pe moment, Ignatul şi acel banc sinistru cu Moş Crăciun care, ajuns în Somalia şi văzând că acei copilaşi nu au mâncat nimic, replică: Cine nu mănâncă, nu primeşte cadouri! Trist, dar adevărat. Sau să spun fericit?