Răsfoind pagini în căutare de pictură suprarealistă contemporană, am dat din întâmplare peste această artistă, a cărei inspiraţie se aseamănă foarte mult cu cea a marelui nostru Sabin Bălaşa, care din pacate nu mai este printre noi. Unele dintre lucrările acestei artiste, veritabile provocatoare de orgasm retinian, îţi taie pur şi simplu respiraţia, suprarealismul debordând prin senzualitate şi combinaţii extraordinare de culori. Ora Tamir a început să picteze la grădiniţă şi de atunci nu s-a mai oprit. Nu a urmat niciun fel de studii de specialitate, din teama de a nu se lăsa influenţată de maeştrii profesori.
Mai multe informaţii despre artistă, puteţi găsi pe site-ul acesteia www.orasart.com.
Şi dacă tot suntem la suprarealişti, lansez o provocare. Cine recunoaşte cel puţin unul din creatorii lucrărilor de mai jos?
{ 12 comentarii… citeşte-le mai jos sau adauga comentariul tău }
sa zic, sa nu zic ?
na.. ca l-am luat si eu pe domnul Balasa in vizor!!! Interesante similaritati!!
Mada, hai nu ridica valul de mister asa de repede. Da-mi raspunsul tau pe privat. Si facem un sinopsis dupa…
Madalina, cand ai auzit prima data de Sabin Balasa? Sincer? Mersi!
de la tine
hmm bine ) ti am dat mail
bravo! ai ghicit! sau ai dat cautare pe google…
ori, ai apelat la madlena lui proust… mai degraba asta, ma gandesc
ma duc sa savurez o placinta cu rubarba… hmm, ce mai, aproape anamnezica ‘madlena’ asta a mea
nu am ghicit . eu aveam operele astea dinainte pe blog sa le ai tu pe blog
am crezut ca le ai luat de la mine
pofta buna
nu le-am luat de la nimeni si de nicaieri ele “exista” pur si simplu si sunt ale tuturora. e suficient sa le intersectam din cand in cand si sa ne oglindim in ele. ma ‘misca’ foarte tare pictura suprarealista… cat despre artistul ‘necunoscut’, pare-se ca s-a inspirat foarte mult din dali…
da . arta trebuie promovata . ideea e ca ti am zis de unde stiam de ele . atata tot
Newsletter-ul se trimite o data pe zi, asa incat mai asteptam putin pentru artistul necunoscut…
De cate ori aud/vad expresia “atata tot” ma duc cu gandul la minunata “Intelegere” a lui Lermontov…