Aşa cum ne-am obişnuit în luna vacanţelor, august, îşi fac apariţia Perseidele.
Acestea reprezintă unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi într-un an şi sunt denumite după constelația din care provin.
Fenomenul de stea căzătoare este arhicunoscut, dâra luminoasă de pe cer fiind lăsată de o particulă sub 1 mm diametru, ce arde atunci când intră în atmosfera Pământului, la frecarea cu aerul. Pentru o fracţiune de secundă putem observa acest fenomen spectaculos, denumit de astronomi meteor. Particula de praf cosmic care arde în atmosferă se numeşte meteoroid, iar pietroiul care cade pe Pământ se numeşte meteorit.
Toate aceste particule de praf vin de la cometa Swift-Tuttle, care, atunci când trece pe lângă Soare sublimează, iar astfel praful cosmic prins în nucleul îngheţat este eliberat în spaţiu.
Perioada de activitate a Perseidelor este între 17 iulie şi 24 august. În această perioadă se mai pot observa, pe lângă meteorii ce nu aparţin unui curent (sporadici), şi meteori care se pare că vin din constelaţia Perseus.
Maximul curentului va fi vizibil pe 13 august la ora 02:30 (ora României), când se vor putea observa cei mai mulți meteori. În noaptea de 12-13 august vom putea vedea cele multe stele căzătoare (circa 100 pe oră), condiţia fiind să ne aflăm într-un loc cu cer curat, lipsit de lumini parazite. Este indicat un loc la ţară sau la munte, dar nu este de neglijat şi un loc de observaţii aflat la marginea oraşelor mari. Din zonele cu cer curat, se vor putea vedea maxim 100 de meteori pe oră. Din oraşe se vor vedea circa 10-20 de meteori pe oră.
{ 7 comentarii… citeşte-le mai jos sau adauga comentariul tău }
multumesc frumos
fain.abia astept
absolut. eu ma duc sa ma bucur de ele pe o plaja pustie… da’ ce-o sa ma fac cu atatea dorinte, ca eu am numai una… ia spuneti ce dorinte aveti si le lansez eu in eter pentru voi!
pune ti o la fiecare stea cazatoare
una sigur o sa fie cu noroc
Pentru maturatorul de praf de stele:
http://www.youtube.com/watch?v=A4Mod8Yx0iA
da, sunt vagabondul vietii mele!
http://www.wired.com/wiredscience/2011/08/perseid-meteor-shower/