Alimente care aduc fericirea si buna dispozitie

Alimente care ne pot aduce mai aproape de fericire

by adisandu on 11 aprilie 2011

in Lifestyle,Vegetarianism

7 comentarii | 3752 VIZITE 

Cu toţii căutam fericirea, şi în opinia tot mai multor voci, unul din misterele stării de fericire rezidă şi în misterioasele transformări care se petrec în natură, mai precis, în modificările de natură fiziologică, care au loc în corpul nostru sub acţiunea diverselor ingrediente conţinute în alimente şi a compoziţiei plantelor pe care le consumăm. Ţinând cont că noi suntem, în mare parte, ceea ce mâncăm, vă invit să consultăm mai jos o listă a alimentelor care ne pot ajuta să trezim şi să amplificăm în noi, într-o manieră perfect naturală, buna dispoziţie, calmul, echilibrul psihomental şi nu în cele din urmă, starea de fericire.

 

Alimente care aduc fericirea - bananeleBANANELE

Dulci şi cu o consistenţă placută, banalele coapte sunt bogate în fibre, potasiu şi magneziu. Datorită compoziţiei, acestea induc rapid o stare psihică de comfort, reducând şi făcând să dispară stările depresive, ajutându-ne în acelaşi timp să menţinem echilibrul emotiv. Acestea pot să regleze nivelul de magneziu în corp, favorizând recuperarea rapidă după efort fizic sau intelectual. Asocierea magneziului şi potasiului asigură un efect de relaxare şi recuperare la nivelul celulelor nervoase.

Alimente care aduc fericirea - portocalele-dulci

 

PORTOCALELE DULCI

Există două categorii principale de portocale: cele dulci şi cele amare. Există o varietare diversă în fiecare categorie. Portocalele dulci conţin inozitol, o subtanţă care reglează nivelul de serotonină şi insulină. Din acest motiv, consumul regulat de portocale dulci atenuează fluctuaţiile mentale, ajutând de asemenea la eliminarea stărilor depresive şi anxietăţii. Consumul constant de portocale poate reduce grăsimile în exces şi colesterolul, favorizând armonizarea corpului. În plus, portocalele sunt un important furnizor de vitamica C, o singură portocală conţinând 150% din necesarul zilnic recomandat. E cunoscut faptul că în situaţiile de stres vitaminca C joacă un rol important, întrucât consumul de noradrenalină şi adrenalină este ridicat. Atât gustul cât şi mirosul acestora sunte revigorante. Parfumul portocalelor proaspete poate reduce stările de anxietate, aducând bună dispoziţie şi optimism.

Alimente care aduc fericirea - piersicilePIERSICILE

Originar din Tibet şi din China, piersicul este cultivat de peste două mii de ani pentru fructele sale dulci şi suculente. Piersicile conţin subtanţe antioxidante şi fibre. O cantitate de 150 de grame de piersică furnizează 8% din doza zilnică recomandată de fibre solubile, care reduc nivelul colesterolului din sânge. Acest efect este resimţit de o persoană care a consumat piersici similar cu o plimbare în aer liber în pădurile montane. Piersicile conţin de asemenea potasiu, element care nu întâmplator este numit “elementul mineral al tinereţii”, deoarece are un rol în reglarea unui număr mare de procese care au loc în organism.

 

Alimente care aduc fericirea - ananasulANANASUL

Mai rar întâlnit în forma sa naturală, ananasul este o excelentă sursă de nutrimente. Doar 100 de grame de ananas proaspăt poate aduce 25% din doza zilnică recomandată de vitamina C, necesară unui adult. Revigorant şi gustos, ananasul este şi un excelent activator al proceselor digestive. De asemenea, acesta conţine bromelaină, o enzimă cunoscută în special pentru accelerarea digestiei proteinelor. Astfel, efectul final care se poate resimţi dupa consumul a circa 200 de grame de ananas proaspăt este o revigorare fizica şi psihică imediată.

Alimente care aduc fericirea - pompelo

 

POMPELO

Acest fruct este bogat în acid folic (vitamina B9), care este esenţial pentru distribuirea oxigenului în creier. Un recent studiu american a constatat că nivelul de acid folic este mai scăzut la persoanele care suferă adesea de stări depresive. Acidul folic cotribuie la formarea de celule sănătoase şi joacă un rol important în prevenirea anomaliilor sistemului nervos. Pompelo poate fi un ingredient cheie în producerea de serotonină, cunoscută şi sub denumirea de “hormonul fericirii”. De aceea, consumul chiar şi al unui singur fruct de pompelo pe zi poate aduce imediat starea de seninătate psihică. Printre altele, unul din principalele efecte ale acidului folic este de a menţine o stare de echilibru psihic şi emoţional. Din acest motiv, un pahar de suc proaspăt de pompelo, îndulcit cu miere, poate face să dispară aproape instantaneu stările psihice nefaste.

 

Alimente care aduc fericirea - dovleaculDOVLEACUL

Această legumă este bogată în zinc, care conform unor specialişti polonezi, menţine celulele nervoase în viaţă, eliminând stările de ‘greutate’ sufletească. Acest oligoelement, zincul, este implicat în transformarea aminoacidului triptofan în serotonină, despre care anumiţi cercetători susţin că este implicată direct în “chimia secretă a iubirii”. Dovleacul copt este o adevărată încântare pentru bolta palatină atunci când este acompaniat de miere şi plante aromatice. Sau, îl puteţi curăţa de coajă, tăia in felii şi prăji uşor în ulei de măsline, adăugând plante aromatice cum ar fi salvia, rozmarinul, busuiocul şi menta sau condimente (cardamon, chimen dulce, chimion, anason, scorţişoară sau vanilie). Zincul conţinut în dovleac stimulează papilele gustative şi olfactive şi receptorii vederii. Astfel, zincul prezent în dovleac ameliorează văzul, simţul gustului şi mirosul. De aceea, pe măsură ce gustăm şi savurăm aroma specifică a unui dovleac bine gătit, putem să simţim cum dorinţa de a ne înfrupta şi mai mult din acesta creşte văzând cu ochii. ;)

 

Alimente care aduc fericirea - spanaculSPANACUL

Originar din Persia antică, spanacul are o istorie impresionantă. În secolul al VII-lea, regele Nepalului îl trimitea cadou în China. În secolul al XI-lea este introdus în Spania de mauri, iar în Anglia era cunoscut sub denumirea de “legumă spaniolă”. În secolul al XVI-lea spanacul era foarte apreciat la curtea regelui Franţei. Spre jumătatea secolului trecut spanacul era deja celebru datorită personajului de desene animate Popeye, creaţia desenatorului E. C. Segar. :)
Spanacul conţine mult acid folic, o vitamină din grupul B (vitamina B9), care este hidrosolubilă şi e foarte importantă pentru menţinerea echilibrului psihic. Printre altele, chiar numele acestei vitamine – acidul folic – provine din latinescul folium, care înseamnă frunză, mai ales pentru ca acest acid există în special în legumele verzi. Consumul constant de spanac crud sau gătit duce la o îmbunătăţire a funcţiilor cerebrale.

 

Alimente care aduc fericirea - conopidaCONOPIDA

Conopida provine din Antalia (alte surse spun că a fost cultivată mai întai în Cipru – tot pe acolo e, deci în zona Mediteranei), iar cultivarea acesteia s-a răspândit în Europa la începutul secolului al XVI-lea. Este o legumă bogată în vitamina C. Un consum redus de vitamina C inhibă producerea de dopamină în organism, care este responsabilă cu absorbţia fierului şi care la rândul lui stimulează energia generală a organismului. 100 de grame de conopidă oferă organismului 70mg de vitamina C, cantitate excelentă pentru stimularea bunei dispoziţii. În plus, conopida conţine şi o cantitate semnificativă de acid folic (vitamina B9), motiv pentru care, dacă înainte de a merge la culcare, consumăm o porţie de conopidă crudă împreună cu smântână şi alte alimente crocante cum ar fi fulgii de porumb, putem beneficia apoi de o stare profundă de calm care ne va asigura o noapte de somn adânc şi odihnitor.

 

Alimente care aduc fericirea - ciupercileCIUPERCILE

Culturile orientale folosesc ciupercile atât în scop alimentar cât şi în scop terapeutic. Ciupercile sunt o sursă optimă de vitamina B2 (riboflavină) şi vitamina B3 (niacină). Vitamina B2 esre implicată într-un număr mare de reacţii producătoare de energie. De aceea, o porţie de ciuperci este apreciată pentru efectul său regenerant. Pe de altă parte, un deficit de niacină (vitamina B3) poate cauza apariţia şi instalarea stărilor depresive. Când nivelul de niacină este scăzut, corpul fabrica vitamina B3 din triptofan, rămânand astfel o cantitate mai mică de transformat în serotonină (hormonul fericirii). Această situaţie nu este favorabilă menţinerii unei bune dispoziţii şi a echilibrului psihic. Şi cum ciupercile au un conţinut bogat de niacină, folosirea acestora în alimentaţie devine foarte utilă.

 

Alimente care aduc fericirea - avocadoAVOCADO

Fructul de avocado este remarcat şi utilizat în alimenteţie de peste 7.000 de ani. Incaşii şi aztecii îl apreciau pentru pulpa moale şi multiplele efecte benefice. Fructul de avocado conţine potasiu, acid folic, carotenoide şi vitamina B6 (piridoxină). O ceaşca de fruct de avocado conţine circa 800-900 mg de potasiu, 90 mg de acid folic şi circa 0,4 mg de vitamina B6. Prin urmare, fructul de avocado reprezintă o sursă optimă de potasiu, putând contribui astfel la combaterea stărilor de oboseală şi la instalarea unei stări generale de calm. Vitamina B6 prezentă în avocado contribuie la menţinerea echilibrului psihic şi psihosomatic. Aceasta intervine în procesele de decarboxilare, în urma cărora rezultă noradrenalina şi serotonina. Prin urmare, fie consumat simplu, aşa cum e, fie adăugat în salate împreună cu roşii, ciuperci sau dovlecei, fructul de avocado este un adevărat “unt vegetal” care face să dispară rapid stările depresive, iritabilitatea, anxietatea sau stările de agitaţie mentală.

 

Alimente care aduc fericirea - morcovul

MORCOVUL

Cultivarea morcovului şi utilizarea acestuia în alimentaţie se face de mii de ani. Morcovii sunt o excelentă sursă de beta-caroten, vitamina A şi vitamina C. În plus, dacă e să ne luăm dupa studii recente, se pare că există o legătură între carenţa de vitamina B8 (biotină – care se găseşte în morcov) şi stările depresive sau de oboseală. Este cunoscut faptul că biotina (vitamina B8) are un rol cheie în metabolismul glucidelor, lipidelor şi al proteinelor, în afara contribuţiei sale la stimularea activităţii vitaminei C. De aceea, consumul regulat de morcovi, fie sub formă de suc proaspăt dimineaţa, fie adăugat la mesele de peste zi, poate contribui la menţinerea stării generale, asicurând un tonus psihic nealterat. Beta-caroten-ul conţinut în morcovi este un excelent antioxidant, care oferă morcovilor proprietăţi de regenerative, atât pentru tineri cât si pentru vârstnici. De aceea, o ceaşcă de suc proaspăt de morcov poate fi o soluţie optimă în orice moment pentru combaterea stărilor de oboseală.

 

Alimente care aduc fericirea - fasolea-verdeFASOLEA VERDE

Fasolea verde prezintă un conţinut ridicat de magneziu (circa 28 mg la 100 de grame). Magneziul este un element important care intervine în menţinerea echilibrului psihic, este un bun sedativ şi are efecte antidepresive. Magneziul este prezent în aproape toate legumele verzi, dar în mod particular în fasolea verde. De aceea, o porţie de fasole verde proaspătă poate creşte nivelul de magneziu în organism, ajutându-ne să ne menţinem echilibrul emoţional. În plus, magneziul exercită în mod complex o acţiunea la nivel cerebral, în măsură să genereze stimularea celulelor nervoase.

 

Alimente care aduc fericirea - algeleALGELE

Algele sunt plante primitive, fotosintetice, cu o constituţie foarte simplă. Sunt folosite de peste 5.000 de ani în alimentaţie, graţie proprietăţilor nutritive deosebite. Algele sunt bogate în iod, care este optim pentru stabilizarea tendiţele către fluctuaţii psihice, pentru eliminarea stărilor depressive şi pentru îmbunătăţirea nivelului general de energie. De asemenea, algele îmbunătăţesc concentrarea mentală şi focusarea atenţiei. Având un conţinut ridicat de proteine, algele sunt folosite la prepararea supelor, în diverse mâncăruri pe bază de orez şi în salate. Tot mai frecvent, algele înlocuiesc anumite legume din alimentaţia multor persoane.

 

Alimente care aduc fericirea - branza-dulceBRÂNZA DULCE

Brânza dulce ne garantează un “somn dulce”. Aceasta deoarece este una dintre cele mai bune surse de triptofan, un aminoacid utilizat în producerea melatoninei, care favorizează somnul. Triptofanul este unul din cei zele aminoacizi esenţiali pe care organismul uman îi foloseşte pentru sintetizarea proteinelor. Are un rol important în funcţionarea optimă a sistemului nervos, în special fiind asociat relaxării, somnului şi capacităţii naturale de odihnă. Printre beneficiile consumului acesteia se numără şi reglarea apetitului. Aportul de triptofan influenţează pozitiv stările psihice şi emotive. Datorită funcţiei de ridicare a nivelului de serotonină, triptofanul contribuie la tratarea unei varietăţi mari de dezechilibre, cum ar fi, insomnia, depresia şi anxietatea. Astfel, dacă nu reuşiţi să dormiţi sau dacă aveţi un tonus fragil, nu ezitaţi să vă faceţi o gustare din pâine integrală şi brânză dulce, adăugând câteva frunze de pătrunjel, care la rândul său este o excelentă sursă de triptofan.

 

Alimente care aduc fericirea - laptele-de-capraLAPTELE DE CAPRĂ

Laptele de capră are un conţinut ridicat de calciu: jumătate de litru conţine 70% din doza zilnică recomandată de calciu. După cum bine ştim, calciul este important în echilibrarea dispoziţiei psihice. Din punct de vedere fiziologic este foarte util pentru transmiterea impulsurilor nervoase. Din acest motiv, amintiţi-vă adesea că o carenţă de calciu duce la creşterea nervozităţii. Consumaţi lapte de capră oricând aveţi ocazia.

 

Alimente care aduc fericirea - patrunjelul

PĂTRUNJELUL

Pătrunjelul este o excelentă sursă de L-glutamină, un aminoacid care creşte forţa de concentrare mentală. Ajută de asemenea la combaterea anxietăţii şi stresului, ridicând nivelul energetic din creier şi crescând atenţia. În plus, pătrunjelul este o importantă sursă de triptofan, care reglează apetitul. Din acest motiv prezenţa sa chiar şi în cantităţi mici în alimentaţia noastră zilnică, poate fi de mare folos pentru menţinerea unei stări generale de echilibru. Când dorim să îmbunătăţim rapid nivelul nostru energetic şi capacitatea sporită de atenţie, să ne amintim să ne preparăm o salată bogată în pătrunjel, roşii, suc de lămâie şi ulei de măsline presat la rece (sau pentru cei care sunt obişnuiţi cu gustul – ulei de cânepă presat la rece). My favourite! Aşa că dacă vreţi să mă impresionaţi invitându-mă la cină, pătrunjelul n-ar trebui să lipsească (cu un humus şi-o salată de pătrunjel sunt cel mai fericit; iar ca să închidem cercul fericirii absolute, adăugaţi lângă şi un ardei iute proaspăt ;) ).

 

Alimente care aduc fericirea - nucileNUCILE

Nucile sunt asociate în mod justificat îmbunătăţirii capacităţilor cerebrale. Poate că nu întâmplător, natura le-a creat astfel încât se aseamănă cu un creier în miniatură. ;) Eficacitatea acestora în acest sens este dată de conţinutul bogat de Omega 3, care contribuie la buna funcţionare a sistemului nervos. La tinerii şi adulţii cu un deficit de Omega 3 sunt frecvente ieşirile de furie şi violenţă, în timp ce la vârstnici poate provoca accidente vasculare, probleme de memorie şi demenţă senilă. Copiii ai căror mame au consumat cantităţi suficiente de acizi graşi Omega 3 au demonstrat o inteligenţă superioară.

 

Alimente care aduc fericirea - alunele-de-padureALUNELE DE PĂDURE

Alunele de pădure sunt originare din Asia. Acestea conţin o cantitate mare de acid folic (Vitamina B9), contribuind astfel la reducerea stărilor depresive şi melancolice. Este cunoscut faptul că în carenţele de vitamina B9 este afectată producţia de serotonină, lucru care este asociat deseori cu stările de iritabilitate, agresivitate, diminuarea capacităţii de concentrare şi memorie slabă. De aceea, consumul de alune de pădure poate fi extrem de benefic. Acestea pot fi consumate crude sau prăjite, întregi sau măcinate. De asemenea, alunele de pădure au un coţinut ridicat de calciu (140 mg la 100 grame), motiv pentru care consumul acestora poate duce la instalarea unei stări de calm profund şi autocontrol.

 

Voi actualiza lista (migdalele, seminţele de susan, lemnul dulce, gingsengul, porumbul, grâul integral, lintea, laptele de soia, tempeh, tofu, humus etc.) pe măsura ce unific materialele şi efectuez traducerile. Orice sugestii sunt apreciate.

S-ar putea sa te intereseze si:

{ 7 comentarii… citeşte-le mai jos sau adauga comentariul tău }

monica 11 aprilie 2011 la 15:28

lipseste broccoli, o leguma cu numeroase proprietati; nu este preferata de barbati :) dar merita mentionata

Răspunde

adisandu 11 aprilie 2011 la 19:26

glumesti? i love broccoli! supa crema de broccoli cu branza cedar… hmmm! ;)

Răspunde

Akena 11 aprilie 2011 la 18:21

si un ingredient extrem de important : putintica vointa
ps.cu dedicatie.. http://www.youtube.com/watch?v=7l74d1fmZbw&feature=BF&list=PL4D503FECBE6667C0&index=43

Răspunde

monica 11 aprilie 2011 la 23:06

suna bine crema aia de broccoli :) dar este de preferat sa nu fie gatit ci doar fiert 2-4 minute ca a nu-si piarda efectul anticancer

Răspunde

Luminita 22 aprilie 2011 la 12:26

Ai incercat asta ?

4.Supă de chimen
Se fierb o ceapă şi doi morcovi într-un litru de apă, se pasează şi cu pasta astfel obţinută se stinge chimenul (două linguriţe) călit în ulei. Se adaugă doi-trei cartofi tăiaţi cubuleţe, 1,5 l de apă şi se potriveşte de sare. După ce au fiert cartofii, se adaugă 15 g de smântână amestecată în prealabil cu un gălbenuş. Supa se poate servi cu crutoane, caşcaval ras ori omletă tăiată fideluţă.

Răspunde

adisandu 22 aprilie 2011 la 12:54

N-am avut parte inca, dar suna chiar bine. Imi place chimenul la nebunie. Thanks!

Răspunde

ringtonuri 29 iulie 2011 la 23:27

cel mai des mananc banane din cele de mai sus

Răspunde

Cancel reply

Reply to monica:

Articolul precedent:

Articolul urmator: