Alimente Yin-Yang | Alimentaţia macrobiotică

Alimente Yin-Yang | Alimentaţia macrobiotică

by adisandu on 8 august 2010

in Lifestyle

3 comentarii | 8441 VIZITE 

În tradiţia asiatică, se consideră că în univers există două principii fundamentale, antagoniste şi complementare. Unul este Yin, care are polaritate minus şi este asociat cu Luna, feminitatea, pasivitatea, intuiţia, interiorul, profunzimea, frigul, întunericul, apa. Celălalt este Yang, de polaritate plus, care este solar, masculin, dinamic, luminos, expansiv, asociat cu focul, căldura, exteriorul şi suprafaţa.

Dualitatea Yin-Yang caracterizează orice aspect, fenomen sau fiinţă şi, în general, într-o situaţie dată sau într-o anumită fiinţă la un moment dat, predomină una sau alta dintre cele două energii.

Forţa Yin este centrifugă, (-), feminină, ea se manifestă expansiv, este sursa liniştii, a calmului, a întunericului, a frigului. Persoanele cu exces de yin, cazul cel mai des întâlnit, au o tendinţa către lene, comoditate, se îngraşă uşor ajungând obeze, corpul lor devine rece, acumulează apa în ţesuturi, iar când excesul de yin (-) este prea mare, fiinţa devine extrem de receptivă la influenţele din mediu, apar tulburările psihice, halucinaţiile. La accentuarea acestor stări contribuie şi majoritatea alimentelor consumate de populaţie care sunt predominant yin (-).

Forţa Yang este centripetă, (+), masculină, se manifestă prin contracţie, este sursa sunetului, a dinamismului, a căldurii, a luminii. Persoanele cu un exces de yang (+) sunt slabe, chiar le este dificil să se împlinească fizic, sunt agitate, nervoase, au pielea uscată. Ele se confruntă cu hipertensiune, febră, dureri, spasme, contracţii.

Persoana armonioasă Yin şi Yang , prezintă un echilibru între forţa yang (+) şi forţa yin (-), are o constituţie fizică şi psihică echilibrată, este rafinată, civilizată, plină de nobleţe, înţeleaptă, modestă, fermă, iertătoare şi compasivă. Ea are o respingere instinctivă faţă de tot ce este impur, rău sau tulburător, aducând, oriunde se află, bună înţelegere, dragoste şi înţelepciune. Respectarea principiului Yin şi Yang înseamnă viaţă, armonie, fericire, nerespectarea lor înseamnă boală, suferinţă, haos, moarte. În tradiţia orientală se consideră că fiinţa umană îşi poate polariza şi armoniza întreaga structură respectând un anumit mod de alimentaţie, conform principiilor fundamentale yin şi yang. Astfel, o fiinţa preponderent yin (-) va consuma alimente cu predominantă yang (+), iar o fiinţă preponderent yang (+) va consuma alimente cu predominanta yin (-), pentru o deplină armonizare a sa. Pentru aceasta însa, alimentele şi băuturile trebuie să fie perfect naturale, nemodificate genetic, nerafinate industrial şi să nu conţină substanţe chimice de sinteză (E-uri, coloranţi, conservanţi).

Clasificarea alimentelor din punct de vedere al încărcăturii lor energetice: alimente care amplifică energia Yin şi alimente care amplifică energia Yang în fiinţă. Alimentele au fost clasificate de către dr. George Oshawa (fondatorul macrobioticii) în alimente cu caracter Yang “+”, pronunţat Yang “++”, extrem de yang “+++” si Yin “-”, pronunţat yin “–” şi extrem de Yin “—”. Toate alimentele au o prevalenţă yin sau yang şi sunt de ajutor omului pentru a menţine armonia forţelor. De aceea un individ foarte yang va avea interesul să se alimenteze în special cu produse yin şi invers, pentru că doar primind energia potrivită, sau aceea de care este lipsit într-un anume moment, îşi va putea găsi sau menţine sănătatea. Trebuie însă să nu ne expunem la excese, pentru că alimentele prea yang ne pot face tensionaţi, în timp ce alimentele prea yin ne pot face sa fim balonaţi sau pasivi.
Însă, în general, modul de alimentaţie actual duce la o amplificare excesivă a energiilor Yin, având ca urmare creşterea incidenţei unor boli de natură Yin, cum sunt tumorile, diabetul, reumatismul.
Mai jos puteţi vizualiza lista polarităţii unor alimente uzuale (există trei grade de polaritate: moderat – sau +, accentuat — sau ++ şi extrem — sau +++):

Alimentul Yin (-) Yang (+)
Cereale Yin -: porumb
Yin ---: cereale încolţite, pâine albă, produse de patiserie din făină albă
Yang +: grâu, orez, orz, ovăz, secară
Yang ++: mei, hrişcă
Yang +++: germeni de cereale, orez sălbatic
Legume Yin -: salată verde, ardei kapia, ardei gras, păstârnac, frunze de ţelină, untişor, linte, bob, mazăre verde
Yin --: fasole, ciuperci, sfeclă roşie, gogoşar
Yin---: roşii, vinete, cartofi, castraveţi, bame
Yang +: varză albă, ceapă, ridichi, dovlecei, fasole verde, frunze şi rădăcini de păpădie, gulii, napi, rădăcină de ţelină, spanac, anghinare, varză de Bruxelles
Yang ++: andive, conopidă, broccoli, dovleac, soia, năut, creson, alge marine, ceapă roşie, rădăcină de pătrunjel, morcovi, praz, urzici, usturoi, varză creaţă
Yang +++: varză roşie
Fructe Yin -: caise, căpşune, cătină albă, roşcove, dude, coarne, struguri, măsline verzi
Yin --: cireşe, grapefruit, lămâi, pepene galben, prune, vişine, curmale, smochine, miez de nucă de cocos
Yin ---: ananas, papaya, mango, portocale, mandarine, piersici, pere, pepene verde, arahide
Yang +: stafide, fragi, mure, gutui, coacăze negre, rodii, castane, măsline negre
Yang ++: mere, afine, zmeură, merişor, coacăze roşii, nuci, alone, fructe de dracilă
Yang +++: mere pădureţe, migdale, fistic
Lactate Yin -: lapte dulce, lapte bătut, sana, zer, iaurt, chefir, caşcaval Camembert
Yin --: brânză de vaci, lapte de bivoliţă, caşcaval tare, caş dulce, urdă dulce
Yin ---: unt, smântână, brânză topită, caşcaval moale
Yang +: lapte de capră, brânză de Olanda, Roquefort, şvaiţer Gruyere
Yang ++: brânză de capră, unt clarificat (ghee)
Carne Yin -:
Yin
--:
Yin
---:
Yang +: creveţi, heringi, somon, sardine
Yang ++: icre, caviar
Yang +++: fazan
Condimente Yin -: fenicul, măghiran
Yin --: oţet din lemn, roiniţă, vanilie
Yin ---: seminţe de mac
Yang +: nucşoară, mărar, anason, cimbrişor, ceapă, arpagic, tarhon, mentă, frunze de pătrunjel, muştar alb, leuştean, leurdă
Yang ++: ardei iute, busuioc, cimbru, chimen, coriandru, cicoare, şofran, salvie, dafin, hrean, muştar negru, piper, usturoi, scorţişoară, cardamom, schinduf
Yang +++: rozmarin, cuişoare, sovârf, ghimbir, ghinţură, sare marină nerafinată
Băuturi Yin -: apă, sifon, ceai de cătină, ceai de măceşe
Yin --:
Yin
---: cafea, ciocolată, coca-cola, sucuri de fructe yin, sucuri cu zahăr, alcool
Yang +: cafea de năut, cafea de cicoare, ceai japonez (Bancha), ceai de muşeţel, pelin, cimbru, cimbrişor, rozmarin
Yang ++: ceai de busuioc, suc de mere
Yang +++: ginseng
Alte alimente Yin -: drojdie, miere
Yin --: zahăr brun, ulei de nucă de cocos, oţet de mere, borş
Yin ---: cacao, ciocolată, zahăr, frişcă, jeleuri, murături, îngheţată, pastă de tomate, marmeladă, bomboane, unt de arahide
Yang +: halva de susan, halva din seminţe de  floarea-soarelui, ulei de măsline, ulei de porumb, ulei de migdale
Yang ++: ouă fecundate, ulei de rapiţă, ulei de muştar, ulei de ricin, ulei de soia presat la rece, pastă de susan (tahini), seminţe de dovleac, seminţe de floarea-soarelui
Yang +++: polen apicol, seminţe de susan, ulei de susan, ulei de floarea-soarelui presat la rece
Elemente chimice Yin: potasiu, calciu, sulf, carbon, argint, germaniu, mangan, zinc Yang: sodiu, oxigen, magneziu, arseniu, litiu, fosfor, fier, aur


Alimentaţia macrobiotică (dietoterapia macrobiotică)

Aceasta dietă împărtăşeşte ideea că sănătatea este rodul unui raport potrivit între cele două energii, alimentaţia devenind un mijloc pentru a compensa anumite situaţii interioare: de exemplu o persoană prea rece (tipologie yin) ar trebui să compenseze aceasta mâncând alimente yang, în timp ce o persoană cu faţa prea înroşită (tipologie yang) se va alimenta de preferinţă cu alimente yin pentru a umple lipsurile. În epoca modernă se pune accentul din ce în ce mai mult pe naturism, pe alimentaţia ecologica. S-a observat că vegetarienii îşi păstrează vigoarea şi potenţa până la vârste înaintate şi sunt mai puţin predispuşi la afecţiuni cum ar fi: cancer, scleroza în plăci, boli hepatice, boli intestinale, diabet etc.

Cerealele reprezintă în macrobiotică 50-60% dintre alimentele care compun o raţie ideală, în timp ce cota restantă este acoperită de verdeţuri (de gradină şi alge de mare), legume, produse proteice şi o minimă cantitate de peşte şi fructe de mare. Fructele trebuie sa fie consumate înaintea meselor sau mult după mese. Regulile de aur ale dieteticii chineze ne invaţă: să mâncam moderat oprindu-ne înainte de a fi sătui, să mestecam bine pentru a favoriza digestia, să nu mâncăm dacă nu ne este cu adevărat foame, să mâncăm doar dacă suntem destinşi şi niciodată în stare de supărare, să mâncăm de plăcere, să masăm abdomenul în sensul fusului orar de 20 de ori până la 40 de ori şi în sens antiorar de 20 de ori, să consumăm mesele la ore regulate, să facem mişcare după mese având în vedere că un proverb chinezesc spune că “cel care face o sută de paşi după ce a mâncat, va trăi până la nouăzeci de ani”.

Alimentaţia macrobiotică pentru bărbaţi

Dieta macrobiotică cuprinde toate trăsăturile naturii masculine, polaritatea Yang (masculină, solară, emisivă, +). Deşi ideal este ca natura masculină să fie echilibrată din punct de vedere al polarităţii Yin-Yang, bărbatul trebuie să încerce, într-o primă etapă, să fie suficient de Yang, ceea ce îi conferă forţă, rezistenţă fizică şi psihică şi un foarte bun autocontrol.

Alimentaţia macrobiotică pentru femei

Dieta macrobiotică cuprinde caracteristicile specifice naturii feminine, polaritate Yin (feminină, lunară, receptivă, -). Starea de sănătate şi echilibru ideal se obţine în momentul în care se creează un echilibru între energiile de polaritate Yin şi Yang. În momentul în care una din cele două polarităţi (yin sau yang) se află în exces, va genera perturbări şi afecţiuni. În cazul celor mai multe femei se recomandă o alimentaţie în care alimentele Yang să ocupe un loc de frunte, iar alimente Yin sunt indicate numai în cantităţi mici şi numai cele naturale.

S-ar putea sa te intereseze si:

{ 3 comentarii… citeşte-le mai jos sau adauga comentariul tău }

cris 1 martie 2014 la 2:45

Buna,
Am o intrebare legata de alimentele yin si yang.Ardeiul iute si ghimbirul apar in ambele categorii. Care este varianta corecta?

Răspunde

adisandu 4 martie 2014 la 14:53

Buna Cris si scuze de intarziere! Multumesc pentru semnalare. Era o greseala in articol, ardeiul iute si ghimbirul sunt bineinteles yang.

Numai bine!

Răspunde

cris 5 martie 2014 la 4:07

Multumesc pentru raspuns. Speram sa fie yang pentru ca ador aceste 2 condimente si le folosesc frecvent.

Răspunde

Lasa un comentariu

Articolul precedent:

Articolul urmator: