Berea, aliment universal

Berea, aliment universal

by adisandu on 25 iulie 2010

in Lifestyle

0 comentarii | 1149 VIZITE 

Pentru că în ultimele luni renunţasem total la alcool, am ajuns la concluzia că extremele pot fi mai periculoase decât excesele. Nu trebuie neapărat să căutăm un motiv pentru a bea o bere. O bem pur şi simplu pentru că ne place, pentru că ne gâdilă papilele gustative şi uneori ne schiţează un zâmbet larg pe faţa tristă, până la urechi. Dar ca s-o scurtăm, iată câteva dintre virtuţile berii:

1. Berea reduce stresul – mă rog, asta datorită alcoolului conţinut, însă ştim cu toţii că orice exces, în general, poate dăuna sănătăţii.

2. Berea este bună pentru inimă – a fost realizat un studiu între anii 1982-1996 pe oameni de vârsta a treia. S-a dovedit că pentru aceia care au băut zilnic 1,5 litri de bere s-a redus riscul de a face stop cardiac cu 20-50%.

3. Berea îmbunătăţeşte circulaţia sângelui – consumul de bere creşte nivelul colesterolului “bun”.

4. Berea este o băutură plină de fibre (în special cea nefiltrată) – fibrele se găsesc în pereţii celulelor malţului de orz. Un litru de bere îţi poate asigura peste 60% din cantitatea de fibre recomandată zilnic. O cantitate suficientă de fibre te va menţine sănătos şi riscul de a avea probleme cu inima scade. Recomand minim două beri pe zi! Ha ha!

5. Berea conţine vitamine şi minerale – reprezintă o sursă de magneziu, seleniu, potasiu, fosfor, vitamina B6 şi vitamina B12. Hmm… B12, ştim noi bărbaţii pentru ce este bună! :)

6. Berea poate preveni atacul cerebral – un studiu publicat în revista Stroke în anul 2001, a arătat că băutorii de bere sunt mai puţin expuşi riscului de a face atac cerebral. Pentru că berea subţiază sângele, ea accelerează circulaţia acestuia la creier, şi prin urmare, şansele de a se forma cheaguri de sânge scad vertiginos.

7. Berea vă menţine creierul tânăr (tare, nu?!) – un studiu publicat în decembrie 2001, realizat pe bărbaţi şi femei din Italia, a arătat că, consumatorii moderaţi au prezentat un risc mai scăzut cu 40% de a avea afecţiuni mentale.

8. Berea este bună pentru ficat (mă rog, în cantităţi moderate) – alcoolul dilată vasele mici de sânge din ficat, fapt care duce la accelerarea metabolismului şi ajută la curăţarea toxinelor.

9. Berea ne poate vindeca de insomnii – vitamina B2 şi acidul nicotinic, ambele prezente în bere, te pot ajuta să adormi mai uşor. Se cunoaşte că hameiul este un sedativ natural. Aşa că luaţi o bere cât mai amară!

10. Berea împiedică formarea pietrelor la vezica biliară – conform studiilor profesorului Oliver James de la Universitatea din Newcastle, berea protejează împotriva pietrelor la rinichi şi la vezica biliară.

Hmm, deci pentru asta iubim atât deliciosa licoare cu gust amărui şi guler de spumă.

Mie-mi place berea! Mai ales nefiltrată!

S-ar putea sa te intereseze si:

Lasa un comentariu

Articolul precedent:

Articolul urmator: